#ConstanţaEsteBine Ziua 318 – 14.11.2022. Astăzi sărbătoresc suferința

”Nu vreau ca și copilul meu să sufere cum am făcut-o eu”, ”Mă doare inima când cel mic are dureri, febră, când este bolnav”.
Aud în fiecare zi aceste replici de peste 30 de ani, de când mă ocup de partea de îngrijiri medicale. La începutul carierei mele, aceste vorbe declanșau un buton de urgență în interiorul meu, care mă făcea să caut cu febrilitate soluții, leacuri, remedii, orice îmi stătea în putere, să pot îndepărta rapid suferința.
Pe măsură ce a trecut vremea, experiența lucrului cu oamenii și propria mea experiență mi-a indicat în repetate rânduri necesitatea suferinței, pentru învățarea lecțiilor.

Am realizat să nu învăț mai nimic din propriile succese. Premiile, concursurile câștigate, laudele primite, admirația reușitelor nu au făcut decât să mă ducă într-o zonă de îndoială de sine și mai mare. Dacă nu mai reușesc data viitoare să mă ridic la același standard? Ce se va întâmpla? Dacă nu mai pot performa așa cum se așteaptă toți ceilalți de la mine?

Mi-a fost groază de replici precum ”Tocmai tu să iei notă așa mică? Tocmai tu să eșuezi la acest examen? Tocmai ție să ți se întâmple una ca asta?” și desigur că am avut parte de ele. De ce ți-e frică nu scapi.
Cu cât m-am străduit să evit suferința și cu cât am susținut oamenii să o facă, cu atât am observat cum lecțiile NU sunt învățate și se repetă comportamentele auto-suficiente, egoiste și mai ales, în dauna Sufletului.

Când a fost momentul meu de lucru interior, am lăsat Suferința să fie, am stat în ea cât de bine am reușit și am călătorit alături de ea. M-am conectat la durerea fizică, la arderea interioară și am observat-o cât de bine am reușit. I-am ascultat povestea și trăindu-i senzațiile, m-am poziționat în toate felurile cu putință. N-am fost niciodată mai Creativă și imaginativă decât atunci când am suferit, căutând o modalitate interioară de a rezolva durerea.

Într-un astfel de episod, m-am trezit brusc dincolo de durere. A dispărut ca și cum n-ar mai fi fost niciodată. A fost spălată de ploile de lacrimi, de toate manevrele fizice pe care le făceam pentru a-mi ușura disconfortul. Nu știu când și cum n-a mai fost. Dar m-am trezit dincolo de ea. Cu stare de liniște interioară. Deși povestea din exterior persista, eu nu o mai percepeam ca înainte. Suferința a fost depășită.


Din acel moment am știut fără nicio îndoială că stă în puterea noastră să trecem dincolo de suferință. Că există în noi o putere uriașă, despre care aflăm doar când o punem la încercare. Am știut că evitând confruntarea cu suferința, amânăm creșterea interioară și evoluția, maturizarea care vine doar prin punerea la zid și descoperirea resurselor secrete din corp și inimă. Dacă n-ar fi fost nevoie, nu aș fi dezvoltat niciodată abilități interioare și o viziune asupra lumii care să-mi fie favorabilă. M-aș fi mulțumit cu ceea ce mi se oferea din social și aș fi acceptat hipnoza ecranelor și poveștile lor spuse la infinit, cu aceleași cuvinte.

Am realizat că sarcina mea ca om nu este să alin suferința oamenilor. Ci să-i ghidez cum să treacă mai eficient și împuternicitor prin suferință. Să fiu alături de ei în momentele grele, fără să-i muștruluiesc sau să-i cicălesc prea mult, fără să le arăt cu degetul greșelile făcute care i-au dus în suferință, fiind fermă și aspră uneori, dar suportivă și prezentă, totdeauna. Când se află în suferință, tot ce are nevoie o ființă umană este să știe că mai este cineva acolo, lângă ea. Că mai este un martor la înfruntarea pe care o are cu Umbrele interioare, că are o mână de care se poate ține sau primește un cuvânt potrivit, care să o ajute să mai înainteze câteva zile.
Suferința copiilor, dincolo de febră, tuse și dureri în gât, îi învață pe cei mici de responsabilitatea comportamentului, de beneficiul unor alimente sau de capcanele imense ale industriei de divertisment.

Prin suferință și durerea fizică, copiii pot învăța să se conecteze la corpul lor, respectându-i posibilitățile și învățându-i limitele. Nu înseamnă că vor căuta deliberat suferința, să nu ne înțelegem greșit. Nu sunt de acord cu violența fizică și agresiunea inutilă a unei ființe mai slabe fizic. În schimb, dacă suferința și durerea apar ca urmare a erorilor de conduită, ele sunt prilejul unui antrenament al puterii interioare. Și departe de a declanșa frică și neputință în mama sau părintele îngrijitor, suferința poate să declanșeze solidaritate și empatie, precum și o lecție despre rezistență, reziliență și responsabilitate, diplomat oferită celui în suferință.
Astăzi sărbătoresc suferința (fizică, emoțională sau de orice fel) întrucât este un catalizator al maturizării și schimbării viziunii asupra vieții. Nimic nu ne motivează în schimbarea obiceiurilor și a vieții decât suferința fizică, durerea sufletească sau chinul mental.

Suferința poate fi evitată. Dar este nevoie de o viață disciplinată și o viziune matură a realității, pentru a putea evita meandrele și capcanele la tot pasul.


Când apare, suferința este o ocazie de antrenament. La fel ca și febra, conflictul, confuzia sau apatia. Fără suferință, am pluti într-o derivă de acceptare la orice vine către noi. Societatea de consum nu este foarte prietenoasă cu cei aflați în derivă. Îi folosește necruțătoare pe post de surse de energie.

Suferința ne ajută să ne reamintim de noi înșine, de Suflet și nevoile sale, de Spiritul uman, dincolo de dorințele animalice.
Sărbătoresc suferința în prima zi a unei săptămâni de mijloc de noiembrie, care vine cu începerea postului ortodox al Crăciunului. Postirea, abținerea voluntară de la plăcerile alimentare, reprezintă doar un exercițiu al puterilor interioare care să ne re-amintească de abilitățile noastre umane.

Să avem o zi ușoară, o săptămână cât mai echilibrată și să ne fie bine tuturor,

Cu iubire,


Sursa foto-text: Facebook/ Zyanna Orinda