#ConstanțaEsteBine Ziua 321 – 17.11.2022 Astăzi sărbătoresc manipularea

Supraviețuirea ființelor umane într-o lume nici prietenoasă, nici curată, nici binevoitoare și nici iubitoare este o combinație de abilități demne de un artist circar.
Învățăm de foarte devreme în viață mersul pe sârmă, exercițiile la trapez, giumbușlucurile de clovni și dresurile de animale.
Arta supraviețuirii se învață din maternitate, pentru că mediul rece, steril, neprietenos și oamenii robotizați care ne întâmpină pe lume ne fac să realizăm ”ups, unde am nimerit?”

Încep injecțiile, încep biberoanele de cauciuc, pamperșii de plastic și pasarea noastră de la unul la altul. Dorim conexiune cu o altă ființă umană, dorim să înțelegem ce se întâmplă, în ce lume am aterizat, ce este asta și ce putem să facem, doar că ne este greu să ne conectăm de o ființă care să ne ghideze constant și cu răbdare prin proces.

Persoana numită ”mama” pare iubitoare și binevoitoare, la început, dar pe măsură ce obosește, pentru că neîndemânarea și dificultățile corpului unui bebeluș sunt nenumărate, începe să transmită energii de respingere și durere. Un copil simte într-o secundă când mama este nefericită, nemulțumită, supărată sau obosită. Și crede că asta se întâmplă din cauza lui. Și cumva, are dreptate, pentru că exact datorită apariției sale se întâmplă toată supra-solicitarea mamei. În viața ei nu era loc pentru copil, întrucât nimeni nu a învățat-o vreodată să-și creeze acest loc. Dimpotrivă. Viața ei era plină până la refuz de solicitările celorlalți din jur, care îi luau continuu energia și atenția.

Odată cu apariția copilului, mama este trasă în continuare în interacțiunile cu ceilalți (familie, serviciu, prieteni) dar în același timp, este solicitată 100% de omulețul nou venit pe pământ, care nu prea înțelege regulile Jocului de aici.

Dansul care apare între mamă și copil se cheamă manipulare și reprezintă baza supraviețuirii umane. Mama se străduie prin toate puterile ei să manipuleze copilul să se conformeze așteptărilor sale după ce a citit cartea ”Mama și copilul” (atât trebuie să mănânce, atât trebuie să doarmă, așa trebuie să se comporte, așa trebuie să reacționeze). Folosește ”instrumente de tortură” numite cântar, taliometru, termometru, mai nou, pulsoximetru și măsoară continuu evoluția copilului.

Evaluările instrumentale, ce intenționează standardizarea ființelor umane (parcă vorbim de incubatoare în care toți puii trebuie să aibă anumită greutate) – duc la dialoguri mentale ale mamei: astăzi nu a luat gramele în greutate din carte, ieri nu a mâncat întregul biberon, este mai mic decât ceilalți copii, este slăbuț, este agitat, este mofturos etc etc.
Încep etichetele, încep discuțiile cu celelalte femei, mama invită în mintea ei toate gândurile și sfaturile tuturor femeilor și bărbaților din jur, care încep să-i expliciteze cum să-și crească propriul copil – pentru a fi ”un pui standardizat” aprobat de normele sociale.


Astăzi sărbătoresc manipularea pentru că ea este baza supraviețuirii.
Copilul învață de mic să-și manipuleze părinții pentru a supraviețui într-o lume care intenționează să-l manipuleze de când vine pe pământ. Este o înfruntare ”care pe care”, din care observ cum uneori copiii ies victorioși, alteori părinții, de cele mai multe ori sistemele.

Uitându-mă în jur, observ cum din această manipulare reciprocă și din manipularea socială, partea care evident câștigă este structura socială. Devine din ce în ce mai puternic constrictivă, cu participarea tacită a tuturor, și din ce în ce mai limitativă.
Mă simt în prezent exact ca în lumea copilăriei, în organizațiile de pionieri și șoimii patriei, doar că toate au etichete diferite: ”grădinițe Waldorf” sau ”școli private”. Aceleași locuri de educație tip dresaj, același metode, etichete diferite, rezultate identice: standardizarea ființelor umane și transformarea lor în clone muncitoare.

Priveam ieri la un restaurant din oraș o masă în care se aflau o mamă, bunica și doi băieți de 7-9 ani, care țopăiau nerăbdători. Au văzut ceva pe geam, au sărit de la masă și s-au dus la ușă. A intrat un bărbat vorbind la telefon, și băieții s-au repezit să-l îmbrățișeze, s-au lipit de el ”tata!” strigau amândoi. Bărbatul nu s-a oprit o clipă din conversația sa, nu s-au uitat la ei, nu a făcut contact vizual cu nimeni, a pus o mână pe unul dintre băieți (cealaltă era ocupată cu telefonul) și a înaintat spre masă, cu băieții lipiți de el. S-au așezat la masă, el continuând conversația telefonică. Nu s-a uitat o secundă la soție, la bătrâna de la masă, în schimb, a rotit ochii prin sală, s-a salutat cu patronul, cu chelnerii, cu alți clienți. Și și-a continuat conversațiile telefonice toată perioada mesei.

Aceasta este imaginea unei familii normale și a mesajelor pe care le primim zilnic, în copilărie și ca adulți. Manipularea în formele sale cele mai subtile.

Am fost pentru o secundă în locul acelor copiii, tânjind după afecțiunea tatălui, după atenția lui, după privirea și vorbele sale. Și apoi am revenit în mine, oprind povestea de ”bietul de mine” pe care o astfel de scenă a declanșat-o. Manipularea în formele sale cele mai subtile.

Ca adulți, alegem în fiecare secundă cum să reacționăm, indiferent ce vedem în exterior și cu ce ne confruntăm la interior.
Să avem o zi cât mai frumoasă astăzi, să observăm manipulările exterioare, să ne observăm propriile manevre de manipulare (când vrem să convingem pe cineva de ceva și ni se opune rezistență) și să zâmbim.
Cu iubire, tuturor

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda