Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:19 29 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Ziua 357 – 23.12.2022 Astăzi sărbătoresc Luna nouă în Capricorn

ro

23 Dec, 2022 16:10 1230 Marime text
Suntem în plină transformare energetică.
Tot ce este în jurul nostru se schimbă, chiar dacă mental încercăm să ne agățăm de o stabilitate și structură fixă.
Corpul nostru este în schimbare. La fel și energia din interior, care se ajustează la valurile de energie primite din exterior.
Singura reală constantă în care ne putem ancora în fiecare moment în care trăim este respirație. Aerul intră, aerul iese, cât timp acest flux este menținut, suntem în viață.

Energia Capricornului permează întreaga zi. Atât luna nouă, cât și soarele, se află în acest semn zodiacal cardinal. Semnele zodiacale cardinale sunt considerate începuturile unei etape noi, dintr-un ciclu natural, firesc. Vom descoperi că fiecare anotimp astronomic începe cu un semn zodiacal cardinal. Așadar, intrăm oficial în iarna astronomică, ce își aduce energia și amprenta vibrațională asupra tuturor.
Noaptea este lungă, corpul ne trage la odihnă și somn (este prea frig afară să umblăm mult, pierdem energie exagerată încercând să ne adaptăm la mediu), apare nevoia de recapitulare și revizuire a comportamentului din timpul anotimpurilor muncite – pentru a observa ce a funcționat bine, ce a mers mai puțin bine, ce am putea face diferit, în anul care urmează, în vederea sporirii eficienței personale.

În această zi de Capricorn și sub semnul lunii noi, putem să inițiem un exercițiu interesant: să observăm cu atenție, cu vigilența vânătorului interior, pe care îl antrenăm de o săptămână întreagă – ce hrănim, ce îngrijim și ce susținem în viața noastră.
Importanța de sine (persoana noastră socială, Ego-ul, Individualitatea) – care ne face să ne simțim speciali, ne face să ne simțim ofensați când cineva nu se poartă bine, ne face să reacționăm când ”drepturile” noastre nu sunt respectate, ne face să fim vocali în a ne stabili locul pe lume, să dăm cu pumnul dacă este cazul sau să devenim agresivi, când considerăm că doar așa obținem ce dorim – este o parte virtuală a noastră – pe care o hrănim, o susținem și o răsfățăm zilnic.

La serviciu, la mesele sociale, pe stradă, în toate circumstanțele în care ne aflăm printre oameni, hrănim importanța de sine.
Corpul fizic, biologia noastră de suport, este hrănit, susținut și îngrijit atunci când ne focalizăm pe el și importanța sănătății fizice, în viața zilnică. Când îi dăm stimulente tip droguri (cafea, alcool, zahăr), când nu îl odihnim la oboseală, când întindem programul de muncă și interacțiuni sociale ore întregi, îi dăm semnale că nu ne pasă de disconfortul său și că TREBUIE să servească poveștii mentale care îl duce de multe ori unde nu dorește.

Astăzi este o zi foarte bună să-l ascultăm și să observăm ce-și dorește cu adevărat acest minunat corp fizic al nostru. Ce hrană îi face bine și-l face să se simtă confortabil?
Ce mai putem hrăni, dincolo de Minte, Importanța de Sine și Corpul biologic?
Suntem oare mai mult de atât?

Sau ne auto-limităm la părți din noi folosite de social pentru a-și menține sistemele?
Nu este rău să petrecem puțin timp cu noi înșine astăzi și să ne observăm.
Marii înțelepți ai lumii spun că suntem un mare mister, necunoscuți nouă înșine și celorlalți.

Uneori, în situații de ”pus la zid”, ne descoperim părți interioare și puteri de care n-am avut habar că există.
Poate, dacă am petrece mai mult timp în propria noastră companie, ne-am re-descoperi, cu totalitatea abilităților și calităților existente. Energia Capricornului, care susține solitudinea și grija de sine, ne este de mare ajutor în această zi (și în toate aceste zile de final de an).

Să avem o altă zi cât mai focalizată pe nevoile noastre interioare și pe toate acele componente din structura noastră ce necesită hrănire.
Ce hrănesc, asta trăiește în fiecare moment, ca Sinele meu.
Cu iubire, tuturor,

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii