Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:44 30 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Ziua 89 – 29 martie 2022 Astăzi sărbătoresc acordajul

ro

29 Mar, 2022 10:02 1344 Marime text
Cu siguranță ați observat în cifrele zilei de ieri cât sunt de acordate și în rezonanță. 28 martie a fost ziua 88 a anului 2022. Astăzi avem un alt acordaj – ziua 89 a anului pe 29 martie, iar mâine avem altul, ziua 90 a anului este 30 martie.

În ziua de 3 martie am discutat despre bio-rezonanță, despre aplicația practică a acordajului, care se întâmplă atunci când majoritatea celor din jur vibrează într-o anumită frecvență interioară, atât de contagioasă încât este imposibil să ne sustragem ei.
Bio-rezonanța ne însoțește continuu pe noi oamenii, în toate circumstanțele sociale – ne acordăm automat la vibrația majoritară disponibilă.

În urmă cu câteva zile am participat alături de un grup la ceremonia recoltării sevei de mesteacăn și a marcării festive a limitei iarnă – primăvară. Natura a fost alături de noi și într-o singură zi a trecut între 4 anotimpuri, la câteva ore interval. Oamenii s-au acordat la vibrația Naturii și au oscilat între bucuria întâmpinării soarelui, la răsărit și pe parcursul zilei și pesimismul observării minutelor de ninsoare și vijelie, în cele câteva ore de reîntoarcere a iernii.

Astăzi sărbătoresc acordajul cu ceea ce este în jurul nostru, pentru că nu putem subestima puterea vibrației colective și mai ales, cea a Naturii. Suntem prinși în variațiile de presiune atmosferică, temperatură și intensitate a vântului, fiind forțați să ne ajustăm continuu activitățile și emoțiile, funcție de ceea ce este.

La nivel social, acordajul este mult mai intens decât cel observat cu meteorologia și Natura. Cei apropiați nouă, membrii familiei noastre, cei care ne-au programat ”butoanele” de reacție și le mențin, apăsându-le frecvent, ne acordează, vrem nu vrem la frecvențele de vibrație pe care aleg să le folosească în experiența lor zilnică.

În lumea ideală pe care o descriu Eckart Tolle în ”Puterea prezentului” și Serghei Lazarev în practicile sale regulate on-line (mai ales în ultima, intitulată ”Iubirea”), dar și mulți alți înțelepți contemporani ai lumii, forța trăirii în prezent a fiecăruia dintre noi ar fi suficientă pentru a-i acorda noi pe ceilalți la vibrația prezenței și iubirii din interior.

În realitatea practică în care ne regăsim fiecare dintre noi constatăm cât de puțină energie ne-a rămas, după 30-40 sau 50 de ani de consum continuu și cât de ușor suntem prinși în acordajul existent în jurul nostru, măiestrit de sistemul social proiectat special să ne stoarcă de orice fărâmă de energie.


Vă rog să intenționați să rămâneți pozitivi, prezenți și plini de iubire atunci când aveți copiii bolnavi și în mare suferință, sau atunci când părinții sau partenerii voștri se poartă în mod constant ca niște copii răsfățați, sau în circumstanțe dificile și chinuite la serviciu. Folosiți toată energia și toată disponibilitatea pe care o aveți pentru a rămâne în vibrația prezenței, calmului, linișii, a iubirii și bunătății și acordați-I pe ceilalți din jur la ea.
Este ușor?
Este dificil?
Experimentați.

Între gândirea magică și teoria frumoasă a ”puterii interioare” și realitatea trăirii cu puțină energie și aceea neantrenată ne amintim astăzi să fim realiști, să nu supra sau subestimăm situații sau abilitățile personale și să ne poziționăm cât de bine reușim, cu ceea ce suntem sau avem.

Astăzi sărbătorim acordajul, pentru că seva de mesteacăn ne-a curățat și ne-a trezit la realitate așa cum este, pentru că ceasul și biorezonanța ne mențin în limitele programării mentale umane și pentru că splina noastră, a tuturor, alături de ficat și de pancreas, nu este destul de puternică să ne permită să fim părinți buni ai propriului copil interior.
Sărbătorim astăzi împreună acordajul la o realitate practică așa cum este. Să facem cât de bine reușim, fără să permitem poveștilor magice ale minții să denatureze natura reală a provocărilor.


Luna martie se apropie de final și ne trezim, odată cu primăvara, deschizând ochii și privind ceea ce este în jur. Indiferent cât de dificilă este ieșirea din iluzie, este mult mai eficient să ne acordăm la realitate, decât să continuăm să moțăim cu ochii deschiși.
Să avem cu toții o zi cât mai trează, prezentă și să ne acordăm în permanență la cea mai avantajoasă frecvență de vibrație care ne este astăzi disponibilă.
O săptămână ușoară tuturor,
Cu iubire

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii