Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:46 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţeanul supărat Apel al locuitorilor de pe strada Unirii - „Sensul unic nu este o soluţie. Pur şi simplu ne blocaţi în cartier!“ (galerie foto)

ro

10 Oct, 2019 00:00 6535 Marime text
În această perioadă se lucrează la foc continuu pentru reabilitarea trotuarelor de pe strada Unirii. Începând de astăzi, strada Unirii va deveni arteră rutieră cu sens unic, dinspre strada Ion Raţiu până în strada Zorelelor, potrivit municipalităţii.
 
Mai mulţi locuitori din cartierul Faleză Nord ne-au rugat să informăm autorităţile că nu sunt de acord cu măsura propusă. „Domnule primar, ceea ce faceţi pe strada Unirii nu este bine. Toţi cei ce locuim în Faleză Nord nu mai putem merge spre casă decât pe b-dul Mamaia până la intersecţia cu Ion Raţiu şi să facem stânga. În acest fel, pe tot b-dul Mamaia cu direcţia spre oraş se vor forma cozi interminabile. Consider că nu este cea mai bună soluţie instituirea de sens unic pe strada Unirii. Vă rugăm, în numele cetăţenilor din acest cartier, să renunţaţi la acest sens unic. Pur şi simplu ne blocaţi circulaţia în acest cartier”, sună unul dintre mesajele locuitorilor din zonă.
 
Am sesizat aspectele reclamate de locuitorii din Faleză Nord municipalităţii. Răspunsul l-am primit prin intermediul Biroului de Presă şi îl redăm mai jos:
„Instituirea de sens unic pe strada Unirii vine în completarea proiectului de reabilitare a trotuarelor început în această primăvară, când a fost instituit sens unic pe o bucată din stradă. Măsura a fost luata de Comisia de Circulaţie, în urma analizei referitoare la eliberarea trotuarelor de maşini, trasarea de locuri de parcare stânga/dreapta drumului, cu avizul Poliţiei Rutiere.
 
În general, propunerile privind instituirea sensurilor giratorii pot veni în Comisia de Circulaţie, dar şi de la cetăţeni sau de la membrii comisiei, dar nu se pot pune în aplicare decât cu avizul Poliţiei Rutiere. Ideea acestei măsuri este ca maşinile să nu mai parcheze pe trotuarele proaspăt reabilitate, ci pe carosabil, exact aşa cum se întâmplă deja pe strada Unirii până în intersecţia cu strada Ion Raţiu”.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • eu 16 Oct, 2019 00:03 Costin, mergi pe jos.
  • Costin 13 Oct, 2019 15:40 CUMPLIT DE RAU Ocolesc tot cartierul pentru ca sa ma intalnesc cu vecinii .In loc de 100m acum fac 2 km
  • Locatar FZN 11 Oct, 2019 16:25 Este o mare prostie să ai două străzi paralele respectiv Pescarilor și Unirii cu sens unic in aceeași direcție de deplasare. Cei care fac astfel de proiecte nu analizează și impactul pe care aceste acțiuni ale dânșilor îl are asupra traficului și a populației care locuiește în zona. În plus blochează și bd. Mamaia care și așa era aglomerat. Nu mai spun de părinții care își duc copiii la cele 2 scoli de pe Strada Unirii. E bătaie de joc la adresa cetățenilor!
  • Locatar FN 10 Oct, 2019 20:44 - sper sa fie cineva care sa monitorizeze traficul o perioda de timp , pentru a vedea daca se fluidizeaza traficul, sau blocheaza intersectia de la Delfinariu. - lucratorii de la Urban au montat un semn de circulatie pe MILOCUL trotuarului la intersectia Unirii cu Tabla Butii; de asemenea nu a montat indicator pentru obligatoriu inainte si la dreapta, la intersectia Unirii cu Zorelor, pe sensul spre Delfinariu - preventiv, politia nu a pus un agent pentru fluidizarea traficului si atentionarea soferilor de noile reguli
  • Adrian Ionescu 10 Oct, 2019 12:16 Te pui cu ,,profesionistii " Constantei? Unde nu-i cap...vai de trafic!