Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:34 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţeanul supărat Imobil de opt etaje în staţiunea Mamaia, motiv de nemulțumire

ro

23 Nov, 2019 00:00 7220 Marime text
Reprezentanţii USR Constanţa susţin că municipalitatea face echipă cu investitorii în proiecte imobiliare păguboase şi dau exemplul „parteneriatului” între autorităţi şi societatea Orient Construct Decor, care construieşte un imobil de 8 etaje în staţiunea Mamaia.
 
Este vorba despre o hotărâre de Consiliu Local Municipal prin care a fost îndreptată o eroare materială şi, astfel, susţin reprezentaţii USR, a fost modificat PUZ-ul în interesul beneficiarului.
 
Mai departe, toţi copacii de pe o suprafaţă de 834 mp au fost tăiaţi, iar ulterior a fost iniţiat un schimb de terenuri între Primăria Constanţa şi Orient Construct Decor. Astfel, celor 834 mp iniţiali deţinuţi de societate li s-au adăugat alţi 164 mp.
 
„Ulterior, municipalitatea a emis un certificat de urbanism pentru ridicarea unui imobil P+8 şi o autorizaţie de construcţie, beneficiarul documentelor fiind societatea Orient Construct Decor SRL”, mai afirmă USR Constanţa.
 
Este vorba despre autorizaţia de construire nr.  2095, care constă în următoarele: „Construire imobil P+5-8e locuinţe colective şi organizare de şantier“.
 
Reamintim că Primăria Constanţa a emis pe data de 10 octombrie 2018 şi un act de urbanism societăţii Orient Construct Decor SRL, în vederea construirii unui imobil de opt etaje pe bulevardul Mamaia nr. 392, zona Dolce Vita. Este vorba despre certificatul de urbanism nr. 3642, care constă în „Construire imobil P+5-8e locuinţe colective, organizare de şantier. Notă: edificarea imobilului se va realiza pe terenul în suprafaţă de 834 mp (număr cadastral vechi 225938), teren construibil, cu respectarea zonei edificabile conform planşă reglementări zona A, anexă la HCL nr. 121/24.05.2013“.
 

Orient Construct Decor SRL, în datele Registrului Comerţului  

 
Înfiinţată în anul 2015, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 250.000 de lei, integral vărsat, este compus din 25.000 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Orient Construct Decor SRL este controlată de Dinamic Decor SRL, cu 34% din capitalul social, Alina-Simona Turcu, cu 10% din capitalul social, Eugenia Georgescu - 5% din capitalul social, Dorinel Turcu - 51% din capitalul social. Administratori în firma care se ocupă de lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale sunt: Alina-Simona Turcu, Eugenia Georgescu, Dorinel Turcu. Societatea are puncte de lucru în zona parcare hotel Doina, staţiunea Mamaia (zona A, subzona 2), municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 392.

 
Despre Dinamic Decor SRL

 
Cu sediul social în municipiul Constanţa, firma a fost fondată în 2016. Capitalul social subscris, de 10.000 lei, integral vărsat, este compus din 1.000 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Dinamic Decor SRL este controlată de

China Construction Development Limited, cu sediul în China, Kong Kong, cu 95% din capitalul social, şi Panciu Alina-Mihaela, cu 5% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de lucrări de finisare, este Panciu Alina-Mihaela. În anul fiscal 2016, societatea cu 3 salariaţi a avut o cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 3.568 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 3 salariaţi, cifră de afaceri de 60.111 lei şi o pierdere de 93.355 lei.
 
Sursa foto: Facebook / USR Constanța
 

Citeşte şi:

Un nou act de urbanism, emis de Primăria Constanţa pentru Orient Construct Decor SRL
 
Bloc de opt etaje pe bulevardul Mamaia. Orient Construct Decor SRL a obţinut un act de urbanism de la municipalitate
 
Ce răspuns a primit Orient Construct Decor SRL de la APM Constanţa. Este vizată o investiţie imobiliară în Mamaia

Primăria Constanţa şi Orient Construct Decor, un duo de milioane sau cum să construieşti un imobil de opt etaje în Mamaia în patru paşi!


Orient Construct Decor SRL, act de urbanism de la Primăria Constanţa. Firma va ridica o clădire de opt etaje în Mamaia



Făgădău - „M-am săturat să tot răspund la mizeriile de genul «primarul distruge spaţiul verde»! Mergeţi, vă rog, la instanţă! Vreau un PUG serios, nu îl putem face peste noapte!“

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii