
O constănţeancă reclamă mizeria din spaţiul în care funcţionează Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Constanţa.
Daniela Schell a surprins câteva imagini înfăţişând scaunele rupte şi murdare din spaţiul în care zilnic zeci de constănţeni stau cuminţi la rând pentru a obţine documentele de călătorie.

„Este o mizerie de nedescris. După ce că funcţionează într-un spaţiu la un subsol, plin de mucegai şi prost amenajat, scaunele din aşa-zisa sala de aşteptare sunt împuţite, după cum puteţi observa şi din fotografii. Este o bătaie de joc la adresa cetăţenilor care au nevoie de paşaport şi care plătesc o sumă considerabilă pentru a obţine acest document. Aici vin zilnic şi persoane însoţite de copii, care iau contact cu mizeria de acolo. Nu vă mai bateţi joc de noi!“, a scris Daniela Schell în sesizarea pe care a trimis-o şi Departamentului de Relaţii Publice al Ministerului de Interne, respectiv al Guvernului României.

Comisar-şef
Adrian Manea, şeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Constanţa, ne-a declarat că are cunoştinţă despre această situaţie, care, din păcate, este cauzată tot de cetăţenii ce utilizează acel mobilier. „Este destul de greu să păstrezi intact mobilierul, încercăm să-l schimbăm, ceea ce vă pot spune este că nu avem în intenţie să nu respectăm lumea care vine la noi să-şi rezolve probleme. S-au făcut mai multe solicitări de-a lungul timpului pentru mobilier, însă mereu au apărut alte urgenţe. Acum, când analizăm posibilitatea extinderii, cu siguranţă vom rezolva şi problema mobilierului. Nu ne gândim în niciun caz să-l eliminăm din sala de aşteptare“, a afirmat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, comisar-şef Adrian Manea.