Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:49 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţeanul supărat Petiţie pentru modificarea PUD-ului cartierului Compozitorilor din municipiul Constanța

ro

12 Nov, 2019 00:00 4608 Marime text
Asociaţia de Proprietari de pe strada Iosif Ivanovici din cartierul Compozitorilor a lansat o petiţie online prin intermediul căreia intenţionează să strângă semnături pentru modificarea Planului Urbanistic de Detaliu al zonei astfel încât să permită construirea de imobile de maximum P+1+M. 
 
Locuitorii susţin că, după ce ani la rând au îndurat lipsa străzilor asfaltate, a trotuarelor, prezenţa noroiului şi a prafului, răbdarea lor a ajuns la un prag insuportabil, fiind sufocaţi de noi proiecte imobiliare.  „Construcţia de blocuri lângă vile sau lângă blocurile deja existente ne-a redus substanţial valoarea imobilelor în care trăim, accesul la lumină naturală, intimitatea, locurile de parcare şi dorinţa de a mai locui în acest cartier. Nu cunoaştem ca Primăria să amenajeze miniparcuri în zonă, în schimb, e vizibil cu ochiul liber că se străduieşte să autorizeze construcţia de blocuri. 
 
Locurile de parcare sunt greu de găsit, şi asta se vede zilnic cel mai bine după orele 19.00. Asta în condiţiile în care sunt încă terenuri libere pe care nu s-au construit încă blocuri, ceea ce ar creşte nevoia de locuri de parcare cu cel puţin 15 maşini per bloc. Construcţia de şi mai multe blocuri ar creşte traficul de maşini pe străzi. Străzi pe care copiii sunt obligaţi să se joace pentru că nu sunt locuri special amenajate pentru ei. La aceste probleme se mai adaugă şi lipsa locurilor adecvate în care să aruncăm gunoiul menajer. Pentru motivele de mai sus, prin prezenta, locuitorii Cartierului Compozitori, dorim modificarea PUD-ului cu unul ce permite maxim construirea de P+1+M”, se arată în petiţia lansată în mediul online.
 
Citeşte şi: 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii