Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:19 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănțeanul supărat Vor banii înapoi. Regulamentul parcărilor a fost anulat, însă doar cine contestă în instanță amenzile sau plata prin SMS poate obține anularea acestora

ro

03 Jun, 2020 00:00 5687 Marime text
  • Primăria Constanța a instituit în iunie 2018 un regulament prin care șoferii trebuiau să plătească o taxă prin SMS ori transfer bancar dacă își lăsau mașina parcată în diferite locuri ale orașului și în stațiunea Mamaia
  • Au trecut mai bine de două luni de când, judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au anulat definitive HCLM nr. 235/28.06.2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța
  • În mediul online a fost înființat grupul “Contestații Amenzi Parcare HCL 235/2018”, cu rolul de a-i ajuta pe cei ce au primit amenzi de parcare în baza HCL 235/2018 să-și recupereze banii în urma unor proces împotriva Consiliului Local Municipal
  • Chiar dacă regulamentul a fost anulat, este bine de știut că doar cei ce le contestă în instanță pot obține anularea lor
  • Contestații pot face și constănțenii sau persoanele aflate în tranzit care au vor să-și recupereze și banii de parcare(1, 2, 5€) nu doar amenzile de(300 sau 600 lei)

Au trecut mai bine de două luni de când, judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au anulat definitive HCLM nr. 235/28.06.2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța. 
Regulamentul stabilea cadrul general de reglementare pentru desfăşurarea activităţilor de amenajare, întreţinere, plată, rezervare a locurilor de parcare, ridicare a vehiculelor, precum şi drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice sau juridice care utilizează locurile de parcare.
Imediat după decizia magistraților, Primăria Constanța a anunțat că așteaptă redactarea hotărârii și motivarea iar după aceea vor pune regulamentul în acord observațiile făcute de judecători.

Ce au susținut magistrații în motivare?


În motivarea deciziei privind anularea HCLM nr. 235/28.06.2018, judecătorii Curții de Apel Constanța au arătat, printre altele, că art. 10 alin.2 lit. b din regulamentul adoptat nu este nelegal prin el însuși, însă modul în care a fost pus în executare a dat naștere discriminării sau îngrădirii accesului la locurile de parcare, prin limitarea practică a modalității de plată a taxei de parcare la aplicația de taxare sau prin SMS la numărul scurt, din moment ce nu mai există niciun automat de parcare amplasat în parcările din municipiului Constanța.
Astfel, Primăria  trebuie să asigure locuri de parcare pentru acoperirea nevoilor reale de parcare ale locuitorilor municipiului Constanța ori ale celor care tranzitează orașul, precum și să facă posibil ca orice deținător de autovehicul să poată achita taxa de parcare, chiar și în situația în care acesta nu beneficiază de un telefon mobil, cu atât mai mult cu cât chiar regulamentul de parcare stabilește, în mod teoretic, mai multe  variante de plată a taxei de parcare.
În motivare sa, Curtea de Apel Constanța a reținut că s-a constatat nelegalitatea unei părți importante a dispozițiilor cuprinse în regulament, referitoare la regimul sancțiunilor aplicabile contravențiilor reglementate, delegare a atribuțiilor autorității publice locale, lipsa mențiunilor privind destinația sumelor încasate cu titlu de taxă de parcare, lipsa obligațiilor ce trebuie să revină autorității publice locale și administratorului căruia i-au fost delegate atribuții și lipsa unor modalități practice nediscriminatorii de percepere a taxei de parcare.

Constănțenii amendați s-au mobilizat pentru contestarea acestora


În mediul online a fost înființat grupul “Contestații Amenzi Parcare HCL 235/2018”, cu rolul de a-i ajuta pe cei ce au primit amenzi de parcare în baza HCL 235/2018 să-și recupereze banii în urma unor proces împotriva Consiliului Local Municipal.
Chiar dacă regulamentul a fost anulat, este bine de știut că doar cei ce le contestă în instanță pot obține anularea lor.
Cei interesați găsesc pe acest grup inclusiv formularele și instrucțiunile pentru a contesta legal amenzile. Contestațiile se trimit prin poștă pe adresa Judecătoriei Constanța: Str. Traian, Nr.33, Constanța, în două exemplare, taxă de timbru judiciar la SPIT 20 Lei sau online, copie Proces Verbal + copie BI/CI “conform cu originalul” și semnat,  copie carte identitate sau CUI pentru persoanele juridice.
Plângerea contravențională se trimite prin poștă în două exemplare sau se depune la Registratura Judecătoriei Constanța în trei exemplare, unul pentru instanță, unul pentru comunicare și unul pentru dumneavoastră, exemplar pe care veti primi ștampila judecătoriei. Pe copiile după procesul verbal și cartea de identitate trebuie scris « Conform cu originalul și Semnatură ».
Ulterior veți primi o întâmpinare de la Poliția Locală, la care veți răspunde cu un « Răspuns la Întâmpinare ». Acest răspuns se depune la Registratura Judecatoriei sau prin poștă, scrisoare cu conținut declarat și confirmare de primire. În cazul unei soluții nefavorabile din partea Judecătoriei, ca în cazul oricărui proces se poate declara apel la cerere.
Contestații pot face și constănțenii sau persoanele aflate în tranzit care au vor să-și recupereze și banii de parcare(1, 2, 5€) nu doar amenzile de(300 sau 600 lei).
“Conform Art. 1341 din Codul Civil, avem de-a face cu o Plată Nedatorată, toți cei ce au plătit contravaloarea parcării sau a amenzilor au dreptul la restituire. Având în vedere că primarul împreună cu consiliul local au elaborat și pus în aplicare Regulamentul Parcărilor, conform legii trebuie să răspundă în solidar cu primăria pentru sumele încasate ilegal”, susțin administratorii grupului.
 

Citește și:

Iată de ce a fost anulat Regulamentul parcărilor din Constanța! Motivarea judecătorilor

Plata prin SMS, taxată de judecători! Regulamentul parcărilor din Constanţa a fost anulat definitiv!

UPDATE Regulamentul de acces în zona peninsulară a Constanțe a fost anulat. Decizia nu este definitivă
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii