Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:03 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Produsele pentru sarbatori, in atentia controlorilor

ro

18 Dec, 2003 00:00 839 Marime text
Intermediarii si comerciantii in regim angro, care fac legea pe pietele constantene, sunt considerati principalii responsabili pentru costul ridicat cu care ajung in aceasta perioada premergatoare sarbatorilor de iarna la oraseni produsele agricole. Impotriva a ceea ce unii numeau "mafia pietelor", colectivul de control al activitatilor desfasurate in luna decembrie a inceput o serie de inspectii in piete. Din aceasta echipa fac parte reprezentanti ai Inspectoratului Judetean de Politie, Directiei Sanitar-Veterinare, Directiei de Sanatate Publica prin Inspectia Sanitara de Stat si Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului. In scopul prevenirii aparitiei unor situatii deosebite datorate producerii, prelucrarii, depozitarii, transportului, valorificarii si comercializarii produselor de origine animala, in alte conditii decat cele stabilite prin normele sanitar-veterinare si protectia consumatorului, aceste controale se vor intensifica in aceste zile. Sunt verificate certificatele de producator, urmarindu-se daca marfurile inscrise in aceste acte corespund cu cele etalate pe tarabe. Pana acum surprizele nu au incetat sa apara. Conform celor declarate de reprezentantul OPC, Gheorghe Trandafir, numai in 2003 aceasta institutie a aplicat amenzi de opt miliarde lei, fata de doar patru miliarde de lei anul trecut. Pe linia controalelor in aceste doua saptamani, inspectorii OPC au incheiat 70 de procese-verbale. In acelasi context, directorul adjunct al DSP, dr. Mihaela Dinisov, a precizat ca ISS a dat 20 de amenzi, insumand 65 milioane lei. Nici inspectorii Directiei Sanitar-Veterinare nu s-au lasat mai prejos si au incheiat trei procese-verbale, sanctiunile fiind in valoare de 30 milioane lei. Pentru ca in aceasta perioada pe piata este oferita o diversitate mare de produse specifice sarbatorilor de iarna, inspectorii DSV, OPC, ISS, Politia Economica si reprezentantul Prefecturii au pus ieri la cale un program de anihilare a celor care atenteaza la sanatatea consumatorilor. In acelasi context, s-a facut recomandarea consumatorilor sa acorde o atentie sporita la achizitionarea oricaror produse, iar in situatia in care produsul achizitionat nu corespunde calitativ sa se adreseze uneia dintre aceste institutii, care au serviciu permanent in aceasta perioada.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii