Salile de sport, la cheremul amatorilor
Salile de sport, la cheremul amatorilor
13 Feb, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
739
Marime text
Comandamente cu aceleasi probleme
La multe dintre obiective exista foarte mari intarzieri fata de grafice
In prezent, unul dintre importantele programe guvernamentale de constructii, in derulare, este si cel intitulat "Sali de sport" si care prevede constructia a 13 sali si complexe sportive in municipiul si judetul Constanta, care vor fi date in folosinta Ministerului Educatiei, in special pentru licee. Se spera ca aceasta investitie sa refaca o structura invechita si neindestulatoare, deosebit de importanta pentru sistemul educational. Investitor pentru acest proiect este Guvernul Romaniei prin ministerul de resort, iar ca beneficiar Compania Nationala de Investitii. Fiind de importanta strategica nationala, in jurul acestui proiect s-au facut multe declaratii si chiar pariuri. Desi, saptamanal, reprezentantul Guvernului in teritoriu convoaca de o parte si de alta reprezentanti ai unitatilor administrativ-teritoriale, precum si constructorii, exista in continuare intarzieri chiar de doua luni in privinta termenelor fizice de predare a acestor lucrari. Ieri ne-a surprins atitudinea unora dintre cei prezenti la discutiile din cadrul Comandamentului judetean pentru monitorizarea constructiei salilor de sport, care au aratat ca isi indreapta atentia mai mult spre tehnologiile si materialele folosite, si nu pe termenele de finalizare si resursele financiare. In opinia reprezentantului Directiei Judetene de Sport, director Elena Francu, aceste obiective de interes guvernamental insumeaza toate functiunile, respectiv teren de joc, anexa care cuprinde vestiare pentru elevi, vestiare pentru profesori, depozit pentru material sportiv, cabinet medical, tribuna pentru spectatori, precum si un spatiu pentru centrala termica ce va fi racordata la reteaua de gaze. Cu toate acestea, principala problema a primarilor, precum si a celorlalti beneficiari este faptul ca nu se cunoaste inca sursa financiara prin care s-ar putea asigura utilitatile acestor sali de sport. Desi se bate cu pumnul in piept de cate ori are ocazia, precum are autoritate suprema in judetul Constanta, prefectul nu reuseste sa se impuna in aplicarea acestui program guvernamental. Exista toate sansele ca, din pricina unora, programul guvernamental "Sali de sport" sa fie compromis, iar prefectul nu misca un deget.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii