11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății declara oficial pandemie de coronavirus
11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății declara oficial pandemie de coronavirus
11 Mar, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
1637
Marime text
- „Aceasta este prima pandemie cauzată de coronavirus", a declarat la momentul respectiv directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus
- La doi ani de la debutul oficial al pandemiei, în România, la data de 9 martie 2022 erau raportate în total 2,78 milioane de cazuri
De câteva zile, ne bucurăm de o ridicare a restricțiilor în România. Chiar și așa, mulți oameni poartă încă măștile în spațiile aglomerate, mai exat, cei mai mulți, în magazine și autobuze.
În urmă cu fix 2 ani, în data de 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății declara oficial pandemie de coronavirus. La nivel mondial se înregistrau, atunci, 4.380 de decese și 121.811 cazuri de infectare în 114 țări. „Aceasta este prima pandemie cauzată de coronavirus", a declarat la momentul respectiv directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus. Comitetul Internaţional pentru Taxonomia Virusurilor a anunţat că numele noului coronavirus este „sindrom sever respirator acut coronavirus 2 - SARS-CoV-2)” la 11 februarie 2020.
La doi ani de la debutul oficial al pandemiei, în România, la data de 9 martie 2022 erau raportate în total 2,78 milioane de cazuri, peste 64.000 de decese, iar la nivel mondial erau 452 milioane de infectări și puțin peste 6 milioane de persoane au decedat.
56,7% din populația planetei este vaccinate, fiind aproximativ 4 miliarde de persoane imunizate prin ser. În România, procentul de vaccinare este de 41,8%, adică 8 milioane de persoane sunt vaccinate cu schema completă.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Incidența cazurilor de Covid 19 este de 6,7 la mie în municipiul Constanța. Situația în toate localitățile din județ
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii