A doua zi cu incidența mai mare de 3 la mia de locuitori, în municipiul Constanța. Se vor aplica măsurile din scenariul roșu
A doua zi cu incidența mai mare de 3 la mia de locuitori, în municipiul Constanța. Se vor aplica măsurile din
10 Mar, 2021 13:14
ZIUA de Constanta
5907
Marime text
- A doua zi cu incidență mai mare de 3 la mia de locuitori, în municipiul Constanța
- Scenariul roșu ar urma să intre în vigoare de mâine
- CJSU urmează să fie convocat în această zi
Purtătorul de cuvânt al DSP, Tudorel Ene a transmis astăzi că incidența pe municipiul Constanța în ultimele 14 zile este de 3,20 de cazuri la mia de locuitori.
Ieri, 09 martie, incidența pe municipiul Constanța era de 3,11 cazuri la mia de locuitori și pe județ era de 1,93 cazuri la miade de locuitori.
De precizat este că reprezentanții Prefecturii Constanța au precizat că vor urmări evoluția incidenței, înainte de ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. „Conform prevederilor legale, CJSU se poate întruni în termen de 48 de ore de la data modificării ratei de incidența. Vom aștepta să vedem mâine evoluția și dacă se menține trend crescător se va întruni CJSU mâine”, au transmis aceștia în cursul zilei de ieri.
UPDATE
Ședinta extraordinara a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta se va desfăsoara IN SISTEM ELECTRONIC, astăzi, in intervalul orar 13.30 – 14.30. Ordine de zi: constatarea incadrarii ratei de incidenta cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile, mai mare de 3/1.000 de locuitori, pentru Municipiul Constanța.
Măsuri aplicabile în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori:
- Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă
- Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă
- Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă.
- Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noros este interzisă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii