Activități de verificare a măsurilor impuse de Ordonanța Militară 63 de sancțiuni aplicate de polițiștii constănțeni
Activități de verificare a măsurilor impuse de Ordonanța Militară: 63 de sancțiuni aplicate de polițiștii
24 Mar, 2020 11:06
ZIUA de Constanta
2446
Marime text
În intervalul orar 22.00-06.00, în cadrul activității de verificare a măsurilor impuse de Ordonanța Militară nr. 2/2020, polițiștii constănțeni au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor art. 5, valoarea acestora fiind de 40.700 de lei, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Iliescu.
Amintim că, luni, 23 martie, la o săptămână de la instituirea stării de urgență în România din cauza coronavirusului, au intrat în vigoare, de la ora 22.00, noile restricții de circulație în afara locuinței.
Românii care ies din casă în intervalul 22.00 - 06.00 trebuie să aibă la ei, pentru a le prezenta polițiștilor sau jandarmilor, o adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere, după caz, și actul de identitate.
Ce prevede ordonanța:
Art. 3 - (1) Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 şi evitarea formării oricărui grup de persoane.
(2) Prin formarea unui grup de persoane se înţelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.
Art. 4 - În intervalul orar 06.00 - 22.00, se recomandă ca circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;
c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor şi nevoile animalelor de companie/domestice.
Art. 5 - (1) În intervalul orar 22.00 - 06.00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.
(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
(4) Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/ locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
(5) Fac excepţie de la aceste prevederi personalul din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Public, instituţiilor sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, corpului diplomatic şi personalul care asigură serviciile de utilitate publică.Astfel, după ora 22.00, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sau personal, românii sunt obligați să prezinte, la solicitarea autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere, după caz, precum și actul de identitate.
Declarația pe propria răspundere pe care românii trebuie să o completeze pentru a-și justifica prezența pe stradă între orele 22.00 - 06.00 poate fi completată integral "de mână”.
Declarația pe proprie răspundere completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreună cu documentul de identitate, și va fi pusă la dispoziția reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării persoanei.
Reprezentanții Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale pot fotografia documentele (declarație pe proprie răspundere și act de identitate) la momentul legitimării persoanei, conform autorităților.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii