Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:49 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenzi usturătoare pentru constănțenii care nu respectă măsurile anti-COVID

ro

14 Feb, 2021 11:54 1903 Marime text
  • În cursul serii trecute, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru verificarea modului în care se respectă prevederile Legii 55/ 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

La data de 13/14 februarie a.c., în intervalul orar 20.00 - 01.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu jandarmi constănțeni, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus, pe raza municipiului Constanța.

La activități au participat 70 de polițiști și 20 de jandarmi, fiind legitimate peste 600 de persoane și controlate 345 de autovehicule.

În urma acțiunii, au fost aplicate 205 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 67.000 de lei, dintre care 138 pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 și 46 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În acest context, polițiști din cadrul Secției 5 au constatat faptul că, pe un teren sintetic (acoperit într-un balon), 12 persoane desfășoară activități sportive, acestea fiind legitimate. Reprezentantul societății comerciale în cauză, un bărbat de 64 de ani, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.

Totodată, a fost constatată o infracțiune la regimul rutier (conducere sub influența băuturilor alcoolice). De asemenea, au fost retrase 2 certificatre de înmatriculare.

Conform H.G. 935/2020, reamintim că purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice.

De asemenea, este interzisă circulația persoanelor în intervalul orar 23.00 -05.00, cu câteva excepții :


- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

- deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Sursă foto: IPJ Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii