ANAF contribuie la efortul național de limitare a răspândirii infecției cu noul coronavirus
ANAF contribuie la efortul național de limitare a răspândirii infecției cu noul coronavirusANAF contribuie la efortul național de limitare a răspândirii infecției cu noul coronavirus.
A angrenat toate forțele sale în combaterea răspândirii infectiei cu noul virus, dar mai ales pentru asigurarea funcționării Statului Român și pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute prin Ordonanțele Militare nr. 1/2020 și 2/2020.
În această perioadă dificilă pentru țara noastră și nu numai, Agenția Națională de Administrare Fiscală a angrenat toate forțele sale în combaterea răspândirii infectiei cu noul virus, dar mai ales pentru asigurarea funcționării Statului Român și pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute prin Ordonanțele Militare nr. 1/2020 și 2/2020.
ANAF asigură colectarea veniturilor bugetare și derulează procedurile de administrare fiscală pentru ca Bugetul Statului să fie permanent alimentat în vederea asigurării resurselor necesare funcționării sistemului medical, armatei, poliției, serviciilor de asistență socială și multor altor activități esențiale ale Statului Român.
În nicio țară din lume, sistemul nu poate funcționa fără îndeplinirea obligațiilor fiscale ale contribuabililor și fără spiritul civic al acestora, mai ales în prezent, în condițiile declarării stării de urgență.
ANAF este implicat în efortul național de limitare a răspândirii virusului și prin Direcția generală antifraudă fiscală, dar mai ales prin Direcția generală a vămilor și structurile vamale teritoriale. Personalul vamal este în prima linie la frontieră si tratează cu prioritate operațiunile desfășurate de organizațiile și operatorii economici, acordând o atenție specială operațiunilor de import de materiale și echipamente medicale.
Birourile vamale de frontieră au program non-stop, iar birourile vamale de interior au primit instrucțiuni de a asigura îndeplinirea formalităților vamale pentru operațiunile urgente și în afara programului normal de lucru, ori de câte ori vor fi solicitate.
Totodată, organele fiscale tratează cu maximă operativitate solicitările contribuabililor din această perioadă, în special în cazul agenților economici pentru care a fost accelerat procesul de rambursare al TVA, în vederea asigurării fluxului de capital necesar continuării activității. Precizăm că, la nivelul instituției, au fost dispuse măsuri în vederea asigurării securității și sănătății personalului, dar și pentru protecția contribuabililor, încă de la primele informații cu privire la riscul de răspândire a infecției cu COVID - 19.
Eforturile tuturor vor contribui la depășirea cu bine a acestei situații excepționale!
Reamintim contribuabililor că obligațiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanță prin intermediul Spatiului Privat Virtual (pentru depunerea declarațiilor și obținerea de informații), iar plata poate fi efectuată prin internet banking sau ghiseul.ro. Informații generale în domeniul fiscal și IT se pot obține prin apelarea Call-center-ului, la numărul de telefon 031.403.91.60. De asemenea, contribuabilii care nu sunt înrolați în Spațiul Privat Virtual pot utiliza Formularul de contact de pe site-ul Agenției pentru a obține informații generale în domeniul fiscal și IT, a transmis un comunicate din partea ANAF.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp