Bărbat din Constanța, depistat cu noua tulpină de COVID-19
Bărbat din Constanța, depistat cu noua tulpină de COVID-19
26 Jan, 2021 16:06
ZIUA de Constanta
4733
Marime text
Un bărbat din Constanța a devenit al cincilea pacient din România care prezintă virusul COVID-19, cu tulpina din Mare Britanie, care o răspândire mai amplă.
Totodată, bărbatul în vârstă de 69 de ani nu a călătorit în afara țării, conform datelor furnizate de către Institutul Matei Balș.
Încă un caz de infectare cu Sars Cov-2, noua tulpină B.1.1.7, a fost depistat la un bărbat în vârstă de 69 ani, pensionar din Constanța, a transmis Ministerul Sănătății.
Bărbatul a început să aibă simptome de boală în data de 28 decembrie 2020, iar în 02 ianuarie 2021 a efectuat un test RT-PCR al cărui rezultat a fost pozitiv. În perioada 4 ianuarie -6 ianuarie 2021 a fost internat în Constanța, după care, în data de 7 ianuarie 2021 ajunge într-o unitate medicală din București cu stare generală afectată. În data de 17 ianuarie 2021, pacientului i se recoltează o probă pentru un nou test RT-PCR ce revine pozitiv, se ridică suspiciunea infecției cu tulpina B.1.1.7, se face secvențierea cu confirmare astăzi, 26.01.
Pacientul nu a călătorit în Marea Britanie și nici nu a venit în contact cu persoane infectate cu noua variantă de coronavirus.
DSP Constanța are în desfățurare o nouă anchetă pentru acest caz.
În prezent, pe teritoriul României au fost identificate 5 cazuri cu noua variantă de coronavirus SARS- Cov -2.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Marius 26 Jan, 2021 18:34 Cinestie de cand circula versiunea asta prin Romania ...
- Berbecea 26 Jan, 2021 17:18 Bataie de joc. Noua vechea ...aceeasi bascalie, nici un raspuns. Cum se explica acesr caz?