Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:26 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bilanț COVID în România 716 noi infectări și 60 de decese. Un deces la categoria de vârstă 20-29 ani!

ro

12 Dec, 2021 13:10 1441 Marime text
  • Bilanț covid 19 în România! 


Până astăzi, 12 decembrie, 57.696 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.




În intervalul 11.12.2021 (10:00) – 12.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 60 de decese, dintre care 15 anterioare intervalului de referință, (32 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.




Dintre cele 60 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 la categoria de vârstă peste 80 ani.




Iată raportarea oficială oferită de Grupul de Comunicare Strategică 




Până astăzi, 12 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.793.149 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.636 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.





1.715.859 de pacienți au fost declarați vindecați.




În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 716 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 20 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.




Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.


 
Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența înregistrată la 14 zile
1. Alba 33.939 9 1,09
2. Arad 41.934 50 2,03
3. Argeș 46.120 18 0,72
4. Bacău 41.137 8 0,48
5. Bihor 50.350 32 1,33
6. Bistrița-Năsăud 19.365 4 0,45
7. Botoșani 22.640 7 0,44
8. Brașov 66.581 29 1,30
9. Brăila 22.713 6 0,60
10. Buzău 24.186 10 0,58
11. Caraș-Severin 19.013 6 1,16
12. Călărași 17.734 3 0,46
13. Cluj 88.190 33 1,44
14. Constanța 68.984 29 0,90
15. Covasna 13.084 9 0,76
16. Dâmbovița 36.406 12 0,79
17. Dolj 45.072 28 0,47
18. Galați 43.992 17 0,51
19. Giurgiu 19.853 1 0,48
20. Gorj 15.214 5 0,27
21. Harghita 14.029 3 0,54
22. Hunedoara 35.894 23 1,00
23. Ialomița 19.438 1 0,47
24. Iași 71.510 28 0,54
25. Ilfov 75.429 35 0,95
26. Maramureș 31.230 28 0,74
27. Mehedinți 15.768 0 0,49
28. Mureș 39.793 13 1,14
29. Neamț 31.075 12 0,51
30. Olt 26.052 4 0,53
31. Prahova 63.120 19 0,60
32. Satu Mare 20.728 13 0,57
33. Sălaj 17.778 6 0,71
34. Sibiu 42.965 40 1,39
35. Suceava 37.900 15 0,30
36. Teleorman 24.969 11 0,61
37. Timiș 87.336 41 1,48
38. Tulcea 13.791 5 0,43
39. Vaslui 26.767 3 0,31
40. Vâlcea 26.595 12 0,58
41. Vrancea 17.780 0 0,32
42. Mun. București 304.296 170 0,98
43. Din străinătate** 2.038 13
 
44. Cazuri noi nealocate pe județe



10.361*
-95
 
TOTAL 1.793.149 716
 
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.




**În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.




Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor.





Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 110 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 
 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 2
2 ARAD 14
3 ARGEŞ 1
4 BACĂU 1
5 BIHOR 0
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 1
7 BOTOŞANI 0
8 BRĂILA 1
9 BRAŞOV 3
10 BUZĂU 1
11 CĂLĂRAŞI 2
12 CARAŞ-SEVERIN 5
13 CLUJ 2
14 CONSTANŢA 8
15 COVASNA 2
16 DÂMBOVIŢA 0
17 DOLJ 2
18 GALAŢI 2
19 GIURGIU 3
20 GORJ 2
21 HARGHITA 3
22 HUNEDOARA 2
23 IALOMIŢA 0
24 IAŞI 3
25 ILFOV 2
26 MARAMUREŞ 1
27 MEHEDINŢI 0
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 13
29 MUREŞ 5
30 NEAMŢ 1
31 OLT 2
32 PRAHOVA 1
33 SĂLAJ 0
34 SATU MARE 0
35 SIBIU 5
36 SUCEAVA 7
37 TELEORMAN 4
38 TIMIŞ 4
39 TULCEA 0
40 VÂLCEA 2
41 VASLUI 2
42 VRANCEA 1

 
Total 110
Până astăzi, 57.696 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.




În intervalul 11.12.2021 (10:00) – 12.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 60 de decese, dintre care 15 anterioare intervalului de referință, (32 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.




Dintre cele 60 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 la categoria de vârstă peste 80 ani.




57 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.




Au fost raportate 15 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov și Municipiul București, înregistrate în lunile octombrie și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 45 de decese.




Din totalul de 60 pacienți decedați, 57 erau nevaccinați și 3 vaccinați. Cei 3 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 de ani. 2 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.




În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.055. Dintre acestea, 722 sunt internate la ATI. Dintre cei 722 pacienți internați la ATI, 61 au certificat care atestă vaccinarea.





Din totalul pacienților internați, 90 sunt minori, 84 fiind internați în secții și 6 la ATI.




Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.856.558 de teste RT-PCR și 5.562.133 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 8.632 de teste RT-PCR (3.312 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.320 la cerere) și 13.358 de teste rapide antigenice.




Pe teritoriul României, 20.903 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.289 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.810 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 28 de persoane.




În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 984 de apeluri la numărul unic de urgență 112.




Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 11 decembrie, 1.332 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 371.200 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.




Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.




În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.814 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.556 în Italia, 16.947 în Spania, 202 în Marea Britanie, 132 în Franța, 3.125 în Germania, 97 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 11 în SUA, 9 în Suedia, 146 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 31 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 9 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 8 în Croația, 6 în Portugalia, 6 în Polonia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Kuweit și Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 200 de cetățeni români aflați în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia și unul în Croația au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.




Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.




În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:




În intervalul 2 decembrie 2021– 9 decembrie 2021, au fost raportate 49.070.934 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.




Începând din 15 decembrie 2020, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.


 
ŢARA
 
CAZURI
CONFIRMATE
DECEDAȚI
 
Regatul Unit
10.464.989 (-)
145.605 (+830)
Franţa
8.048.931 (+323.817)
120.032 (+805)
Spania
5.246.766 (+72.046)
 88.237 (+157)
Italia
5.152.264 (+108.644)
134.472 (+541)
Germania
6.362.232 (+385.024)
104.512 (+2334)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)
 
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 9 DECEMBRIE 2021
 
CAZURI CONFIRMATE
 
DECEDAȚI
 
266.018.810 (+4.206.488) 5.265.092 (+55.133)



* Datele referitoare la numărul persoanelor vindecate, raportate zilnic în mod defalcat pe state și la nivel global, au încetat să fie prelucrate și comunicate de către centrul specializat în agregarea datelor de acest tip, respectiv Johns Hopkins CSSE.




** Datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 2 decembrie 2021– 9 decembrie 2021.





*** CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB





 

Sursa foto: Pexels 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii