Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:32 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Capacitate suplimentată la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța și Spitalul Modular, pentru a primi bolnavi Covid

ro

12 Oct, 2020 19:46 2141 Marime text


Capacitatea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Constanța și cea a Spitalului Militar - Sistem Modular au fost suplimentate, anunță Prefectura Constanța, după ce numărul de paturi prevăzute inițial pentru bolnavii Covid a fost depășit.

Astfel, potrivit ultimei informări transmise de Prefectura Constanța astăzi, 12 octombrie 2020, la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța sunt 126 de paturi ocupate, din cele 120 prevăzute inițial, iar la Spitalul Militar - Sistem Modular, sunt 61 de paturi ocupate, față de cele 56 prevăzute inițial. În ambele cazuri, a fost suplimentată capacitatea.

În paralel, alți aproape 500 de constănțeni sunt tratați acasă de Covid-19, după ce au fost externați.

Iată datele complete transmise de Instituția Prefectului - Județul Constanța:

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 3.752 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 85 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 495 de persoane internate, dintre care 458 din județul Constanța și 37 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

De asemenea, la nivelul județului sunt 1.406 persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.


Totodată, un număr total de 497 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 279 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (75), asistenți medicali (113) și personal auxiliar (91).

La nivelul județului Constanța au fost incluse 607 paturi pentru tratarea bolnavilor COVID-19. Acestea sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (120 – 126 ocupate, capacitate suplimentată), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 93 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 122 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (107 – 89 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 61 ocupate, capacitate suplimentată) și Secția Exterioară Agigea (74 – 4 ocupate).

În ultimele 24 de ore, în unitățile medicale publice din județul Constanța au fost realizate 234 de teste RT-PCR.


Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 285 de sancțiuni contravenționale (în cuantum de 59.500 de lei), dintre care 221 pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 24.500 de lei.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 45 de societăți comerciale și PFA.

În cursul zilei de ieri, 11 octombrie a.c., 650 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 927 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.


NOTĂ: Facem precizarea că datele sunt actualizate în mod constant, iar informațiile cu privire la situația COVID-19 la nivelul județului Constanța sunt în continuă dinamică.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii