Ce trebuie să faci dacă se apropie expirarea termenului pentru revizia instalației de gaz. ANRE a dat ordinul
Ce trebuie să faci dacă se apropie expirarea termenului pentru revizia instalației de gaz. ANRE a dat ordinul
27 Apr, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2767
Marime text
Persoanele care au încălzire prin centrale termice cu gaz și au nelămuriri privind verificările instalației de acasă, trebuie să știe că pe 23 aprilie, ANRE a emis un ordin, publicat recent, privind amânarea expirării reviziei termice ale instalațiilor de utilizare a gazelor naturale. În revizia instalației, nu este inclusă verificarea centralei termice.
Potrivit Ordinului ANRE nr. 71/2020 reviziile și verificările tehnice care expiră în următoarea perioadă vor rămâne valabile, urmând să se reînnoiască în termen de 30 de zile de la încheierea stării de urgență. Este vorba, practic, despre procedura de verificare a instalațiilor de gaze aflate pe proprietatea fiecărui client.
„Având în vedere Decretul Președintelui României nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, în cadrul măsurilor pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu COVID -19, Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat, în ședința de astăzi, 23.04.2020, Ordinul nr. 71/2020 pentru modificarea și completarea Procedurii privind verificările și reviziile tehnice ale instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 179/2015 potrivit căruia verificările sau reviziile tehnice periodice ale instalațiilor de utilizare a gazelor naturale care expiră pe perioada stării de urgență sunt considerate valabile pe întreg teritoriul României, până la încetarea stării de urgență, urmând a fi efectuate într-un termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgență”, au precizat reprezentanții ANRE.
Aceste tipuri de proceduri se efectuează periodic sau la cererea clientului. Prin urmare, verificarea tehnică se realizează la intervale de cel mult doi ani, iar revizia trebuie să aibă loc la cel mult zece ani, sau după ce instalația de gaze nu a mai fost folosită mai multe de șase luni, ori după evenimente care ar fi putut afecta instalația de utilizare.
Conform Ordinului ANRE nr. 179/2015, în momentul în care se realizează verificarea sau revizia tehnică a instalațiilor de gaze, clientul are două obligații: să facă dovada că au fost curățate și verificate coșurile și canalele de evacuare a gazelor cu maximum șase luni înainte și să prezinte documentele potrivit cărora aparatele consumatoare de combustibili gazoși (de exemplu, centralele) au fost verificate la termen.
Verificarea și revizia instalațiilor de gaze sunt obligatorii, iar refuzul de a permite efectuarea acțiunilor de control dispuse de ANRE se amendează cu sume între 2.000 de lei și 4.000 de lei (pentru persoane fizice) sau între 8.000 și 40.000 de lei (pentru persoane juridice).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii