Cu istoric de vaccinare recentă CNCAV, despre decesul unui bărbat de 47 de ani din Târgu Jiu
Cu istoric de vaccinare recentă: CNCAV, despre decesul unui bărbat de 47 de ani din Târgu Jiu
04 Mar, 2021 17:42
ZIUA de Constanta
1746
Marime text
- Persoanei i s-au aplicat manevrele de resuscitare atât în ambulanță, cât și în unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu, iar în seara aceleași zile, în jurul orei 21.00, s-a declarat decesul pacientului.
Potrivit datelor transmise, astăzi, 4 martie a.c., către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), în cursul zilei de 28 februarie a.c., persoana respectivă s-a prezentat la un centru de vaccinare din Bumbești-Jiu, unde i s-a administrat prima doză de ser produs de compania Oxford/AstraZeneca.
În urma triajului medical, efectuat potrivit protocoalelor medicale, nu au fost indicate probleme cronice de sănătate. După administrarea dozei de vaccin, conform procedurii, bărbatul a rămas în spațiul de supraveghere postvaccinală timmp de 15 minute, fără a prezenta modificări ale stării de sănătate, ulterior părăsind centrul de vaccinare.
A doua zi, pe 1 martie a.c., în jurul orei 8.00, în timp ce se afla la serviciu, persoana a suferit un stop cardio-respirator, situație care a impus solicitarea unui echipaj de prim-ajutor de la Ambulanță.
Persoanei i s-au aplicat manevrele de resuscitare atât în ambulanță, cât și în unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu, iar în seara aceleași zile, în jurul orei 21.00, s-a declarat decesul pacientului. Investigațiile medicale efectuate în cadrul Secției Anestezie – Terapie Intensivă din SJU Târgu Jiu au evidențiat modificări caracteristice unui infarct miocardic acut întins.
Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii