Comitetul pentru Situații de Urgență, oficial despre propunerea privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție
Comitetul pentru Situații de Urgență, oficial despre propunerea privind instituirea obligativității purtării
29 Jul, 2020 11:03
ZIUA de Constanta
1651
Marime text
- Se propune modificarea excepției de la regulile distanțare fizică existente la nivelul plajelor neamenajate și a celor amenajate, în sensul în care distanța mai mică de 2 metri între persoane/șezlonguri este permisă numai pentru soți și copii însoțiți de adulți (părinți, bunici).
Comitetul Naţional pentru Situații de Urgență a dat publicității hotărârii nr. 37 din 28.07.2020 privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 la nivelul spațiilor/activităților unde există un risc crescut de infectare.
Conform documentului mai sus precizat, Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat prezenta hotărâre cu următoarele articole:
Art. 1 (1) Se propune instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în anumite intervale orare, pentru toate persoanele prezente în spațiile publice deschise stabilite prin hotărâre a comitetului județean/al Municipiului București pentru situații de urgență, cu avizul direcției de sănătate publică.
(2) Spațiile și intervalele orare se stabilesc luând în considerare probabilitatea creșterii numărului persoanelor prezente concomitent în spațiile și în intervalele orare respective, ca efect al desfășurării unor activități individuale sau de grup.
(3) Se exceptează de la măsura prevăzută la alin. (1) următoarele categorii de persoane:
a) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută;
b) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
Art. 2 (1) Se propune interzicerea comercializării și consumului produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în intervalul orar 23.00 – 06.00
.
(2) În afara intervalului menționat la alin. (1), operatorii economici care desfășoară aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.
Art. 3 Se propune interzicerea desfășurării activității cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23.00 – 06.00
.
Art. 4 Se propune modificarea excepției de la regulile distanțare fizică existente la nivelul plajelor neamenajate și a celor amenajate, în sensul în care distanța mai mică de 2 metri între persoane/șezlonguri este permisă numai pentru soți și copii însoțiți de adulți (părinți, bunici).
Art.5 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii