Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:49 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Amenzi pentru două societăți comerciale. Sticle de alcool sanitar și mănuși de unică folosință, confiscate

ro

27 Mar, 2020 11:48 2182 Marime text

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al I.P.J. Constanța au desfășurat miercuri activități pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor economice specifice stării de urgență actuale.
 
În acest context, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

Astfel, două societăți comerciale de pe raza municipiului Mangalia au fost sancționate cu amendă în valoare de 3.000 lei și confiscarea a 18 sticle de alcool sanitar, respectiv amendă în valoare de 2.000 lei și confiscarea a 800 de mănuși de unică folosință. Prima societate nu avea notă de intrare a bunurilor în timp ce cea de-a doua societate nu avea autorizație pentru prestarea unor altfel de servicii.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii