Continuă controalele anti covid 19, la nivel național Ce au constatat oamenii legii și ce amenzi au aplicat
Continuă controalele anti covid 19, la nivel național: Ce au constatat oamenii legii și ce amenzi au aplicat
08 Feb, 2021 13:17
ZIUA de Constanta
949
Marime text
- În ultimele 24 de ore, Poliția Română, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.
Au fost efectuate 63.714 verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicțiilor impuse.
În urma acțiunilor punctuale de control, au fost aplicate 7.485 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.700.000 de lei. În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății românilor. Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.
Exemple
1. Maramureș
Ieri, polițiștii din cadrul I.P.J. Maramureș au intervenit pentru întreruperea unui eveniment privat (botez), în localitatea Borșa.
În urma celor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, toate persoanele participante la eveniment fiind sancționate.
2. Bihor
Tot ieri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Salonta – I.P.J. Bihor au întrerupt un eveniment privat (botez), care se desfășura în spațiu închis, într-o societate comercială din Salonta, care funcț̦ionează în regim de restaurant, încălcând astfel prevederile legale cu privire la interzicerea organizării de evenimente private.
În momentul intervenției polițiștilor, în local se aflau aproximativ 20 de persoane. Activitatea din restaurant a fost întreruptă de polițiști, iar persoanele prezente legitimate.
Atât administratorul societății comerciale respective, cât și participanții au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii