Coronavirus ANPC. Inspectorii au verificat marile lanțuri de magazine. Ce au constatat
Coronavirus: ANPC. Inspectorii au verificat marile lanțuri de magazine. Ce au constatat
26 Mar, 2020 21:56
ZIUA de Constanta
2203
Marime text
În contextul respectării măsurilor luate pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus Covid-19, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) continuă campania de verificare a modului în care acestea sunt aplicate, în marile lanțuri de magazine.
Parte a colaborării dintre ANPC și ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din Romania (AMRCR) o reprezintă grupurile de lucru, care se desfășoară periodic și în care se discută felul în care se aplică noile măsuri de preventive, în contextul pandemiei cu Covid-19.
În cadrul videoconferinței dintre reprezentanții celor două organisme, care a avut loc pe data de 25.03.2020, au fost dezbătute detaliile modului în care au fost implementate prevederile ultimelor ordonante și s-au stabilit ajustări ale acestuia, până în cele mai mici amănunte.
Astfel, s-a hotărât afișarea, în mod unitar, a distanței dintre persoane, conform Ordonanței militare nr. 3 ca produsele vrac feliate, în magazine, să fie prezentate la vânzare ambalate în folie protectoare, adresarea recomandării către consumatori să folosească preponderant cardurile bancare, pentru efectuarea plăților în magazine, în detrimentul banilor cash, cu potential crescut microbian, adresarea recomandării către consumatori pentru a folosi mănușile de unică folosința la manevrarea alimentelor vrac.
De altfel, în ultimele zile, echipe de comisari ai ANPC, coordonate de Eduardt Cozminschi, Președinte și Paul Anghel, Director General, au continuat verificările în alte unități de comercializare ale marilor retaileri.
Inspectorii au verificat magazine ale lanțurilor Metro, Cora, Penny și Auchan, unde au constatat că au fost luate următoarele măsuri:
- cărucioarele de cumpărături sunt igienizate si dezinfectate de mai multe ori pe zi;
- sunt puse la dispoziția clienților mănuși de unică folosință și materiale pentru dezinfectarea mâinilor și a cărucioarelor înainte de intrarea în magazin;
- la Metro, la “Intrare Clienti”, este verificată temperatura corporală a cumpărătorilor, accesul în magazine fiind permis doar în cazul în care aceasta nu este febrilă, iar pentru angajați, acest tip de verificare se realizează la intrarea specială “Acces Personal” (unde se colectează și declaratia individuală pe propria răspundere a acestora, în legătură cu starea lor de sănătate);
- au fost montate panouri din plexiglas transparente pentru a proteja angajații de la “Intrare Clienți”, precum și pe cei de la casele de marcat, care intră frecvent în contact cu clienții și au risc de apropiere sub limita specificată de autorități;
- au fost plasate informări privind metodele de prevenire a contaminării atât la intrarea în magazine, cât și pe linia caselor de marcat și, în paralel, sunt difuzate frecvent anunțuri audio cu mesaje în acest sens;
- au fost aplicate marcaje speciale pe podea, care delimitează zonele de protecție individuală pe linia caselor de marcat, astfel încât să fie preîntâmpinată apropierea perosanelor una de alta sub limita recomandată de autorități;
- angajații au fost dotați cu măști, mănuși, vizier sau ochelari de protecție;
- casele de marcat și zonele de lucru (birouri, recepție marfă, livrari, etc.) au fost dotate cu distribuitoare de materiale de dezinfecție;
- a fost intensificată activitatea de curățenie, în cadrul magazinelor, personalul specific fiind dotat cu dispozitive de dispersie în masă a materialelor dezinfectante (atomizoare electrice sau manuale)
- a fost delimitată zona de servire a peștelui proaspăt, pentru a se evita apropierea clienților de marfă și de angajații acestor raioane;
- cel puțin o dată pe oră, în magazine sunt dezinfectate toate suprafețele des utilizate de clienți și angajați, precum și obiectele de uz comun (coșurile de mână, mânere, clanțe, balustrade, cântarele de la Legume-Fructe, cleștii de la brutărie, casele Express, casele de marcat în exterior și în interior, POS-urile, mobilierul de la case și Biroul de Informații, butoanele de lift, scările rulante și altele);
- este promovată, prin afișe în magazine, adoptarea unui comportament responsabil în ceea ce privește numărul de produse achiziționate.
ANPC va continua acest gen de verificări, mai departe, și îi asigură pe cetățeni că supraveghează atent piața, în mod deosebit în această perioadă complicată, și urmărește permanent felul în care sunt adaptate măsurile luate de agenții economici la recomandările autorităților, la zi, pentru protejarea sănătății și vieții consumatorilor, a transmis un comunicat de presă din partea ANPC.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii