Coronavirus Câte teste au fost efectuate în județul Constanța, în ultimele 24 de ore
Coronavirus: Câte teste au fost efectuate în județul Constanța, în ultimele 24 de ore
21 Dec, 2021 20:00
ZIUA de Constanta
1262
Marime text
Conform datelor furnizate marți seara, 21 decembrie, de reprezentanții Insituției Prefectului - Județul Constanța, mai sunt internate 88 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 în unitățile medicale de pe raza județului.
De asemenea, 3.587 persoane se află în carantină la domiciliu, iar 368 sunt în izolare.
Au fost realizate 1.364 de teste antigen rapide și 511 teste RT-PCR în județul Constanța.
Datele actualizate
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 69.201 persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 2.232 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.
În acest moment, sunt 88 de persoane internate, la nivelul județului Constanța. Paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Municipal Medgidia (160 - 24 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța (65 - 4 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 – 22 ocupate), Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța (92 - 29 ocupate), Secția Exterioară Agigea (55 - 5 ocupate), Secția Exterioară Psihiatrie Palazu Mare (4 - 0 ocupate), Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) Constanța (56 – 4 ocupate).
De asemenea, la nivelul județului sunt 3.587 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 368 de persoane sunt izolate la domiciliu.
Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul pandemiei, până în prezent, 904 cadre didactice, 3.422 de elevi, 455 de studenți și 239 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).
În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 2.414 cazuri de infectare în rândul personalului: medici (502), asistenți medicali (1.116) și personal auxiliar (796).
În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 1.364 de teste antigen rapide și 511 teste RT-PCR.
La ultima raportare, realizată la interval de 24 de ore, în județul Constanța, au fost efectuate 1.338 de noi vaccinări împotriva COVID-19 (doza 1 - 370, doza 2 – 361, doza 3 - 607).
Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.
În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța, 37 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 6.000 de lei.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 88 de societăți comerciale și PFA.
În cursul zilei de ieri, 20 decembrie a.c., 250 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 1.235 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.
Sursa foto: Pixabay
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii