Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:23 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coronavirus Constanţa. Situaţia la zi. Sancţiuni aplicate de organele de ordine, număr persoane carantinate sau în izolare

ro

09 Apr, 2020 15:10 3192 Marime text
Potrivit Comunicatului de presă nr. 32 din 09.04.2020, al Prefecturii Constanţa, aceasta este Situația actualizată şi măsurile luate împotriva răspândirii COVID-19:
 

La nivelul județului Constanța, instituțiile abilitate de control fac zi de zi acțiuni de verificare a respectării regimului de izolare la domiciliu/carantină.

De la intrarea în vigoare a Ordonanțelor Militare, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, 4.451 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 4.559.161 lei. Dintre acestea, 315 au fost aplicate doar în ultimele 24 de ore, în valoare de 533.700 lei, din care 310, pentru nerespectarea măsurilor impuse prin Ordonanța Militară nr. 3.

În ultimele 24 de ore, 1.902 persoane aflate în izolare la domiciliu au fost verificate de forțele de ordine. Pentru această acțiune, au fost angrenați 432 de polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiști locali constănțeni.

De asemenea, pentru verificarea măsurilor impuse prin Ordonanțele Militare în vigoare, 1.059 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.M.J. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța, Garda de Coastă, M.Ap.N.) au fost agrenate în județul Constanța, în ultimele 24 de ore.

Reiterăm importanța respectării regimului de carantinare, iar prin Ordonanța Militară nr.5, se menționează clar că „persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităţilor competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor răspunde penal conform legii”.

De asemenea, măsuri vor fi luate și împotriva celor care nu respectă regimul de izolare la domiciliu, după cum se specifică în Ordonanța Militară nr.5: „Persoanele care nu respectă condiţiile izolării la locul declarat / la care au optat să efectueze izolarea şi sunt identificate în afara spaţiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor fi sancţionate contravenţional conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, dacă fapta nu constituie infracţiune”.

Totodată, în ultimele 24 de ore, polițiștii constănțeni au controlat 115 societăți comerciale și PFA.


De asemenea, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au aplicat în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov o sancțiune contravențională în valoare de 2.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 7/2020, prin nerespectarea culoarului de tranzit stabilit pentru transportul de marfă.

În ceea ce privește situația actualizată legată de COVID-19, la nivelul județului Constanța, bilanțul este următorul: 48 de persoane vindecate și externate din spital, 695 de persoane carantinate, respectiv 383 de persoane aflate în izolare la domiciliu.

Facem apel către toți locuitorii județului Constanța să respecte TOATE prevederile Ordonanțelor Militare emise. Evitați ieșirile nejustificate din casă, rezumați-vă doar la deplasările în interes de serviciu sau de maximă necesitate! Nu uitați să păstrați distanța față de celelalte persoane și să respectați toate recomandările de igienă reiterate de către specialiști, a transmis Instituția Prefectului – Județul Constanța. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii