Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:57 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coronavirus Situația la Constanța. 749 de persoane, în carantină la domiciliu

ro

15 Jul, 2021 20:21 1318 Marime text

 
  • Situația actualizată la nivelul județului Constanța, privind noul coronavirus.
 
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 42.975 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 1.261 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.
 
În acest moment, sunt 8 persoane internate. De asemenea, la nivelul județului sunt 749 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 7 persoane sunt izolate la domiciliu.
 
Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul anului școlar, 527 de cadre didactice, 1.312 elevi, 272 de studenți și 162 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).
 
În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 1.828 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (407), asistenți medicali (826) și personal auxiliar (595).
 
În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 74 de teste antigen rapide și 442 de teste RT-PCR.
 
Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.
 
În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța, 18 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 500 de lei.

 
De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 59 de societăți comerciale și PFA.
 
În cursul zilei de ieri, 14 iulie a.c., peste 250 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 610 persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.
 

Facem precizarea că datele sunt actualizate în mod constant, iar informațiile cu privire la situația COVID-19 la nivelul județului Constanța sunt în continuă dinamică, transmite Prefectura Constanța.

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii