Coronavirus Tulcea 154 de controale efectuate. Care este valoarea amenzilor
Coronavirus Tulcea: 154 de controale efectuate. Care este valoarea amenzilor
30 Oct, 2020 20:35
ZIUA de Constanta
1313
Marime text
- În cadrul celor 154 de controale efectuate pe parcursul zilei de ieri, 29.10.2020, au fost aplicate 116 sancțiuni contravenţionale cu o valoare cumulată de 41.650 lei.
- 638 persoane se află în carantină la domiciliu.
În cadrul celor 154 de controale efectuate pe parcursul zilei de ieri, 29.10.2020, au fost aplicate 116 sancțiuni contravenţionale cu o valoare cumulată de 41650 lei, în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor Covid-19.
La data prezentului comunicat, 638 persoane se află în carantină la domiciliu.
Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Județeană Tulcea, 564 teste au fost efectuate ieri, 29.10.2020. Dintre persoanele testate până în prezent au fost confirmate 1466 de persoane, care au fost internate pentru a primi tratament. Au fost înregistrate 64 (șaizeci și patru) decese, astfel: categoria de vârstă 40-49 ani - 1 deces, categoria de vârstă 50-59 de ani - 8, categoria de vârstă 60-69 de ani - 16, categoria de vârstă 70-79 de ani - 23, categoria de vârstă 80-89 de ani - 12, peste 90 ani - 4.
La această dată, 263 de persoane sunt încă internate sau izolate la domiciliu, din care 62 internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, Secția de Boli Infecțioase, 194 izolate la domiciliu, iar 1139 persoane au fost declarate vindecate.
Datele comunicate se subsumează prevederilor Legii nr. 36/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, completată cu Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1309/21.07.2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-COV-2 și cu Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1321/22.07.2020 pentru aprobarea planurilor privind modalitatea de aplicare de direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, de Institutul Național de Sănătate Publică, precum și de unitățile sanitare a măsurilor în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2.
Reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.
Tulcenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112, doar pentru situații de urgență!
Pentru corecta informare a populației, vor fi publicate atât pe pagina oficială a Instituției cât și pe pagina de socializare, buletine de presă ale Grupului de Comunicare Strategică, precum și comunicate de presă locale ale Centrului Județean de Coordonare şi Conducere a Intervenției, a transmis Institutia Prefectului Judetul Tulcea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii