Florin Cîţu „Certificatul verde trebuie să treacă cât mai repede. Este o măsură care ajută economia” (VIDEO)
Florin Cîţu: „Certificatul verde trebuie să treacă cât mai repede. Este o măsură care ajută economia”


Partidul Național Liberal susţine adoptarea proiectului legislativ privind certificatul verde.
Peședintele Senatului, Florin Cîțu, explică faptul că este o măsură care ajută economia și campania de vaccinare.
„Este lege pe care eu am iniţiat-o, împreună cu ministrul Internelor, eu vreau să treacă.
Aud tot felul de alte variante. Ceea ce eu citesc, întârzieri, până la urmă, trebuie să ne hotărâm foarte clar: vrem sau nu vrem acest certificat verde.
Eu am spus că este nevoie de el. Din punctul meu de vedere, este o măsură care ajută economia, pentru că aşa poţi să ai garanţia că economia rămâne deschisă cu un certificat verde şi poţi să ai şi o campanie de vaccinare care poate să aibă succes.
Dacă se încearcă tergiversarea, atunci vom vedea. Noi susţinem în continuare că acest proiect de lege trebuie să treacă cât mai repede", a declarat Florin Cîțu, în cadrul ședinţei solemne în Parlament, dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei.
Sursă foto și video: Facebook.com/ Florin Cîțu, Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!