Inspectorii ANAF sunt împuterniciți să verifice respectarea interdicțiilor stabilite prin ordonanțele militare
Inspectorii ANAF sunt împuterniciți să verifice respectarea interdicțiilor stabilite prin ordonanțele militare
02 Apr, 2020 14:37
ZIUA de Constanta
5194
Marime text
În ceea ce privește rambursarea TVA și activitatea de control, în perioada stării de urgență:
În luna martie 2020, ANAF a restituit TVA în valoare de aproape 4 miliarde de lei, aferente unui număr de 24.526 deconturi (față de 1,6 miliarde de lei media rambursărilor din primele două luni ale anului 2020).
De la data declarării stării de urgență, ANAF a accelerat procesul de rambursare a TVA prin relocarea personalului implicat în acțiunile de control suspendate. Totodată, ANAF a desfășurat campanii în rândul contribuabililor care au solicitat rambursarea de TVA, pentru a fi pregătite cu rapiditate compensările și restituirile de taxe, necesare în derularea procedurii de rambursare.
În vederea implementării mecanismului de rambursare care vizează soluționarea rapidă a deconturilor de TVA, ANAF a elaborat un proiect de act normativ care se află în prezent în circuitul de avizare internă.
În această perioadă, ANAF a suspendat acțiunile de control fiscal, cu excepția verificărilor aferente soluționării rambursărilor de TVA cu control anticipat, a acțiunilor de control care pot fi continuate prin utilizarea unor mijloace de comunicare la distanță.
De asemenea, inspectorii din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF sunt împuterniciți să se deplaseze pe teren pentru a verifica respectarea interdicțiilor stabilite prin ordonanțele militare. Controalele efectuate în baza ordonanțelor militare sunt verificări specifice, atribuite temporar, doar pe durata valabilității acestora. În urma verificărilor derulate, inspectorii DGAF au constat în cazul a 11 contribuabili încălcarea măsurilor dispuse prin ordonanțele militare, aplicând amenzi în sumă de 674.000 lei.
Situațiile în care există indicii de evaziune fiscală, ca urmare a analizei de risc, precum și cele sesizate de cetățeni, vor fi investigate de DGAF prin utilizarea activităților specifice de la distanță.
În mod excepțional, pentru instrumentarea unor cazuri flagrante, inspectorii DGAF vor acționa pe teren pentru a aplica legea, cu respectarea normelor de protecție sanitară care se impun în această perioadă și a drepturilor contribuabililor verificați.
În ceea ce privește activitatea de soluționare a contestațiilor:
Conducerea ANAF a aprobat ca pe perioada stării de urgență susținerea contestației să poată fi realizată în fața organelor de soluționare a contestațiilor și prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la distanță/telefon, iar Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF menține legătura permanent cu contribuabilii pentru găsirea celor mai bune soluții. Procedura de soluționare contestații va continua în perioada stării de urgență, iar minutele întocmite cu ocazia susținerii contestației, în care sunt consemnate susţinerile contestatorului, vor fi comunicate de către ANAF tot prin mijloace de comunicare electronică.
În ceea ce privește scutirea de taxe vamale și TVA pentru importuri destinate combaterii COVID-19:
Ministerul Finanțelor Publice a solicitat Comisiei Europene autorizarea pentru a putea aplica scutiri de taxe vamale și TVA pentru importurile destinate prevenirii și combaterii răspândirii coronavirusului COVID-19, iar Comisia Europeană urmează să emită decizia de aprobare la finalul acestei săptămâni.
Totodată, Guvernul a aprobat prin Ordonanța de Urgență nr. 33 din 26 martie 2020, ca în cazul persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, să nu se facă plata efectivă la organele vamale a TVA pentru importul de medicamente, echipamente de protecție, alte dispozitive sau echipamente medicale și materiale sanitare, care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea și combaterea COVID - 19.
Organele vamale nu solicită plata TVA în vamã pentru importurile acestor produse pe toatã durata stãrii de urgențã și 30 de zile de la data încetării acesteia.
Taxa aferentă acestor importuri realizate în cursul perioadei fiscale se evidențiazã de cãtre importatori în decontul de TVA, atât ca taxã colectatã, cât și ca taxă deductibilă.
ANAF asigură colectarea veniturilor bugetare și derulează procedurile de administrare fiscală pentru ca Bugetul Statului să fie permanent alimentat în vederea asigurării resurselor necesare funcționării sistemului medical, armatei, poliției, serviciilor de asistență socială și multor altor activități esențiale ale Statului Român.
În nicio țară din lume, sistemul nu poate funcționa fără îndeplinirea obligațiilor fiscale ale contribuabililor și fără spiritul civic al acestora, mai ales în prezent, în condițiile declarării stării de urgență!
Eforturile tuturor vor contribui la depășirea cu bine a acestei situații excepționale!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii