Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:07 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ioana Mihăilă „Statul nu ar trebui să acopere costurile testării persoanelor care au libertatea de a alege să se vaccineze gratuit”

ro

28 Aug, 2021 19:16 1999 Marime text
  • Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat astăzi că, în opinia sa, statul nu ar trebui să acopere costurile testării pentru COVID-19 a persoanelor care au libertatea să se vaccineze gratuit.
Ea a susţinut că alegerea individuală de a nu fi vaccinat îi influenţează pe toţi cei care contribuie cu bani la sistemul de sănătate, care îşi riscă sănătatea pentru că vin în contact cu o persoană nevaccinată şi pe bolnavii cronici care probabil vor fi în dificultatea de a ajunge în spitalele ocupate de persoane nevaccinate şi infectate cu COVID-19.

„Este vorba că statul, din banii colectaţi de la bugetari şi de la cei care lucrează în privat, a făcut eforturi deosebite, atât pentru a asigura, anul trecut şi anul acesta, spitalizare, tratament şi concediile medicale pentru cei care au fost infectaţi, carantinaţi din diverse motive şi, de asemenea, a făcut eforturi deosebit de mari pentru a asigura accesul gratuit la vaccinare.

Ceea ce vrem să transmitem acum este că accesul la vaccinare este gratuit, că alegerea individuală de a fi sau nu vaccinat ne influenţează pe toţi cei care contribuim cu bani la sistemul de sănătate, dar şi pe toţi cei care ne riscăm sănătatea pentru că venim în contact cu o persoană nevaccinată, aşa cum influenţează şi pe bolnavii cronici care, probabil, iarăşi vor avea dificultate de a ajunge în spitale pentru că ele vor fi ocupate cu persoane nevaccinate infectate cu COVID-19", a spus Ioana Mihăilă.


Ministrul Sănătății a precizat că, în opinia sa, statul nu ar mai trebui să acopere costurile testării persoanelor care aleg să nu se vaccineze.

„Statul testează gratuit persoanele care dezvoltă simptome, persoanele care sunt la risc, pacienţii oncologici care trebuie să se interneze în spitale, persoanele care vin în contact cu bolnavii, testează gratuit copiii din şcoli, în unităţile de primiri urgenţe, în cele mai multe spitale în cazuri de pacienţi internaţi.

Părerea mea personală este că, atunci când vorbim de a testa persoane care au libertatea de a alege să se vaccineze gratuit, statul nu ar mai trebui să acopere aceste costuri", a declarat ministrul Sănătății. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii