Lucrările de protecţie a plajelor ar putea fi amânate din cauza crizei generate de Covid 19

29 Mar, 2020 11:59
ZIUA de Constanta
2019
Marime text
Activitățile de extindere a plajelor de pe litoral ar putea fi amânate din cauza epidemiei generate de noul Coronavirus.
“Nici ABADL şi nici antreprenorii cu care lucrăm nu ne dorim ca activitățile de extindere a plajelor, în valoare de aproape un miliard de euro, să fie afectate sau decalate mai mult decat este strict necesar de pandemia de coronavirus. Însă avem deja antreprenori din Italia, Olanda şi Austria care au invocat probleme care i-ar putea întârzia în privinţa lucrărilor, fie din cauza COVID-19, fie din cauza legislaţiei din România.
Aceștia ne-au comunicat la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral că, ținând cont de faptul că natura, strictețea și durata măsurilor impuse de diferitele state de unde provin variază, este dificil deocamdată de cuantificat implicațiile asupra programului de execuție. Din nefericire, acestea sunt condițiile la acest moment...
Până la ridicarea diferitelor restricții de mișcare, am solicitat ca graficele de execuție să fie actualizate periodic, problemele întâlnite să fie notificate în cel mai scurt timp și tot ce înseamnă partea de pregătire a documentației să fie să fie pusă în ordine. Este crucial ca în momentul în care această pandemie se sfârșește și restricțiile sunt ridicate, să continuăm în forță pe teren extinderea plajelor dobrogene”, susține directorul ABADL, Bogdan Bola.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii