Măsuri luate de lanțurile de magazine împotriva COVID-19. Comenzi online, nou program de funcționare al magazinelor Mega Image, stocuri suficiente și panouri transparente la casele de marcat
Măsuri luate de lanțurile de magazine împotriva COVID-19. Comenzi online, nou program de funcționare al magazinelor
25 Mar, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
1500
Marime text
Ca urmare a evoluției situației din ultima perioadă, Mega Image a implementat măsuri suplimentare ce sporesc siguranța clienților și a echipelor din magazine.
“În aceste zile, mai mult decât oricând, e important să facem din siguranță și prevenție prioritate pentru noi toți,
Când distanța socială este o măsură preventivă, noi, în retail, avem o mare provocare: să facem scut de protecție împotriva COVID-19 și să rămânem în continuare un loc sigur pentru cumpărături”, transmite echipa de PR a Mega Image.
Astfel, în toate magazinele au fost luate măsuri suplimentare de siguranță, panouri transparente la casele de marcat, care vor fi un scut de protecție pentru COVID 19. Noul program de funcționare al magazinelor Mega Image și Shop&Go este 08.00 – 22.00. Acest program permite pregătirea magazinelor înainte de deschidere, pentru dezinfectare, igienizare și pentru aprovizionare. Pentru a evita aglomerarea, accesul în magazine este limitat la un număr de persoane, funcție de momentul zilei. Echipele din magazin vor coordona direct toate aceste acțiuni.
Pentru clienții care doresc să își facă cumpărăturile online, pe site-ul retailer-ului sunt afișate intervalele de livrare sunt afișate pentru o perioadă de 7 zile și se actualizează zilnic . Dacă toate intervalele afișate sunt „indisponibile” înseamnă că acestea sunt ocupate la capacitate maximă, în perioada afișată. Suplimentar, se pot elibera intervale, în cazul în care clienții anulează comenzi sau nu finalizează comanda. În cazul în care ați selectat un interval orar, ai timp 30 de minute pentru plasarea și finalizarea comenzii. Nu, în ultimul rând, Mega Image informează că stocurile sunt suficiente pentru a acoperi cererea de produse pentru un consum normal și atrage atenția că orice dezechilibru ne dezechilibrează pe toți.
Mega Image SRL, în datele Registrului Comerțului
Înființată în anul 1994, firma are sediul social în București. Capitalul social subscris, de 599.012.630 de lei, integral vărsat, este compus din 59.901.263 de părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 10 lei. Mega Image SRL este controlată de asociatul unic Delhaize The Lion Nederland B.V., din Olanda. Persoane împuternicite sunt: Moga Mircea Marius, Vermunt Hadewych Henriette, Marc Maria Louis Henri Croonen. Mega Image SRL se ocupă de comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băutură și tutun.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii