Ministerul Sănătății Noua formulă a vaccinului COVID-19, disponibilă și pentru schema de vaccinare inițială.
Ministerul Sănătății: Noua formulă a vaccinului COVID-19, disponibilă și pentru schema de vaccinare inițială.Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, în urma deciziei Comitetului Național de Vaccinologie, în mod similar cu alte țări europene, noul vaccin COVID-19 (COMIRNATY ORIGINAL / OMICRON BA.4-5-Pfizer BioNTech) va fi disponibil începând de mâine, 27 ianuarie 2023, și pentru persoanele care doresc să se vaccineze pentru prima dată.
„Până în prezent, acest tip de vaccin era folosit doar la revaccinare, pentru persoanele cărora li se administrase schema primară de vaccinare împotriva COVID-19.
Vaccinul COVID-19 COMIRNATY ORIGINAL / OMICRON BA.4-5-Pfizer BioNTech este adaptat pentru a oferi o protecție mai largă față de tulpina originală și față de subvariantele Omicron BA.4 și BA.5. Acesta oferă protecție mai ales împotriva complicațiilor și formelor grave ale bolii.
Noul vaccin împotriva COVID-19 este disponibil la medicii de familie sau în centrele de vaccinare“ - au mai precizat reprezentanții Ministerului Sănătății.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp