Oficial de la Prefectura Constanța. 30 de tineri din județul Vaslui, contacți ai unui caz pozitiv COVID-19, depistați în Costinești
Oficial de la Prefectura Constanța. 30 de tineri din județul Vaslui, contacți ai unui caz pozitiv COVID-19,În urma controlului efectuat cu sprijinul Poliției Costinești și a Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța, s-a constatat faptul că cele 30 de persoane au ajuns în Costinești în jurul datei de 1 august, fiind cazați în trei locații, după cum urmează:
- O vilă, unde au fost cazate 10 dintre persoane. În urma controlului, au fost constatate condiții de cazare necorespunzătoare, nerespectarea măsurilor impuse în situații epidemiologice speciale, motiv pentru care proprietarul vilei a fost amendat cu 10.000 de lei. De asemenea, s-a interzis orice fel de activitate turistică;
- O vilă, unde au fost cazați 13 tineri. Aceleași nereguli au fost constatate, așa că administratorul vilei a fost amendat cu suma de 10.000 de lei și s-a interzis desfășurarea de activități turistice;
- O pensiune, unde au fost cazate 8 persoane. La această locație nu au fost găsite neconformități.Din cei 30 de tineri, 17 au fost deja preluați de echipaje SMURD venite din județul Vaslui, iar celelalte 13 persoane sunt carantinate la vila în care au fost cazate, până la sosirea echipajului SMURD care îi va prelua și transporta spre județul de domiciliu.
La momentul controlului, niciunul dintre cei 30 de tineri nu prezenta simptomatologie specifică infecției cu virusul SARS-CoV-2. Proprietarilor celor trei locații de cazare li s-a recomandat efectuarea operațiunilor de dezinfecție-dezinsecție.
„Este o situație lipsită de responsabilitate, în special din partea părinților celor 30 de tineri, pentru că discutăm de niște copii de 17-18 ani. Situația acum este sub control, a fost contact permanent între DSP Constanța și DSP Vaslui pentru gestionarea acestei situații complicate. Se efectuează anchete epidemiologice extinse, pentru că acești tineri au apucat să petreacă 2-3 zile pe litoral. Aștept să văd, în restul sezonului, ceva mai multă resposabilitate din partea turiștilor, care complică, uneori, întreaga activitate de pe litoral, fie că vorbim despre portul măștii de protecție, de păstrarea distanțării sociale, respectarea regulilor, în general”, a declarat prefectului județului Constanța, George-Sergiu Niculescu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp