Ordonanța militară 3. Condițiile și perioadele în care pot ieși din casă persoanele peste 65 de ani (document)
Ordonanța militară 3. Condițiile și perioadele în care pot ieși din casă persoanele peste 65 de ani (document)
24 Mar, 2020 22:49
ZIUA de Constanta
3454
Marime text
Persoanele în vârstă de peste 65 de ani, considerate cele mai vulnerabile în fața pandemiei de coronavirus, trebuie să stea în casă pentru a se proteja. Vor avea însă voie să iasă din casă între orele 11.00 și 13.00, pentru cumpărături sau asistență medicală. Excepție fac cei care sunt încă angajați sau desfășoară activități agricole, a spus ministrul de Interne, Marcel Vela.
„Comportamentul nostru, al tuturor, va face diferența în zilele care vor urma. Îi îndemn pe cei care încă nu conștientizează pericolul să se trezească. Nu ne jucăm cu sănăatea publică. Noaptea trecută, numărul mare de persoane sancționate ne arată 2 lucruri: Angajații MAI și-au făcut treaba. Sunt încă foarte mulți români care nu conștientizează pericolul la care se expun”, a spus Vela.
În aceste condiții MAI a emis ordonanța militară nr. 3, în care se precizează că se interzice circulația tututor persoanelor, cu următoarele excepții: deplasarea în scop profesional, deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază, deplasarea pentru asistență medicală, depasări pentru îngrijirea copilului sau asistența persoanelor bolnave, deplasări pentru sport în apropierea locuinței, deplasarea pentru donarea de sânge, deplasarea pentru voluntariat, pentru activități agricole.
Circulația persoanelor peste 65 de ani este permisă numai între 11 și 13, pentru deplasarea pentru cumpărarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază, pentru asistență medicală, pentru îngrjirea unui minor, pentru necesitățile animalelor.Este permisă și în afara acestui interval pentru activități profesionale sau activități agricole.
Angajații prezintă legitimație de serviciu sau adeverință de la angajator. Liber profesioniștii și PFA prezintă declarație pe proprie răspundere, care trebuie să cuprindă numele, data nașterii, motivul deplasării, data, semnătura. Declarația poate fi prezentată și prin intermediul telefonului sau tabletei.
Măsura se aplică de mâine, 25 martie, ora 12.00, a mai spus Vela.
Ordonanța nr.3 din 24.03.2020
Ordonanța nr.3 din 24.03.2020
Se interzice circulația tuturor persoanelor cu excepțiile: deplasarea în interes profesional, asigurarea de bunuri pentru necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor domestice, asistență medicală care nu poate fi amânată, îngrijire copil, asistență persoane vârstnice, deplasări scurte pentru activitate fizică, dar sunt excluse toate activitățile de echipă, donarea de sânge;
➡ Deplasarea persoanelor peste 65 de ani este permisă între orele 11 - 13, pentru scopurile de mai sus.
➡ Circulația persoanelor peste 65 de ani este permisă și în afara acestui interval, dacă se face în interes profesional sau activități agricole.
➡ Toate persoanele venite din străinătate, indiferent de țară, intră automat în izolare. Detalii în secțiunea "documente"
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii