Prima lună de COVID-19 în România. Analiza oficială „Focarele apărute în unitățile sanitare au generat un volum mai mare de contacți apropiați“ (document)
Prima lună de COVID-19 în România. Analiza oficială: „Focarele apărute în unitățile sanitare au generat
04 Apr, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
3313
Marime text
Specialiștii Centrului Național pentru Supravegherea și Controlul Bolilor Transmisibile, din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, au realizat o analiză a cazurilor de infecție cu SARS-CoV2 din România, înregistrate în prima lună de epidemie. Din primele concluzii, se pare că media femeilor afectate de noul Coronavirus este mai mare decât cea a bărbaților, dar și că unitățile sanitare au generat un volum mai mare de contacți apropiați ai unor cazuri COVID-19.
Investigațiile sunt bazate pe datele preliminare anchetelor epidemiologie aflate în desfășurare pentru primele 1.950 de cazuri confirmate cu Coronavirus în perioada 26 februarie – 29 martie 2020. Concluziile care se desprind din analiza CNSCBT sunt că unitățile sanitare au devenit focare ce au general mai mulți contacți apropiați ai unor cazuri COVID-19, dar și faptul că, începând cu data de 10 martie, trendul a devenit ascendent, iar cazurile s-au înmulțit cu o rată mai mare decât până atunci.
De asemenea, în cazul primelor 1.950 de pacienți COVID-19 s-a stabilit că media femeilor afectate de noul virus este puțin mai mare decât cea a bărbaților infectați. Astfel, potrivit studiului, 57% din cele 1.950 de cazuri sunt femei, iar restul de 43% sunt bărbați.
Facem precizarea că, în secțiunea Document, puteți consulta și descărca analiza completă realizată de CNSCBT.
Conform sursei citate, în perioada 26 februarie -29 martie 2020, în România au fost confirmate 1.950 de cazuri de infecție cu noul SARS-CoV-2, din care 43 au dus la deces.Suceava, în zona roșie
Primul caz a fost confirmat în România cu noul Coronavirus la data de 26 februarie, în următoarele zile fiind confirmate câte 1-2 cazuri zilnic, se arată în documentul oficial. Totuși, lucrurile au luat o altă turnură începând cu data de 10 martie: „Din 10 martie, trendul devine ascendent, media cazurilor urcând până la 30, dublându-se apoi la fiecare trei zile“, potrivit CNSCBT.Media incidenței cumulate la nivel național este de 8,77 cazuri la 100.000 de locuitori, iar cea mai ridicată incidență cumulată se înregistrează în județul Suceava, se arată în studiu.
Ca o paranteză, județul Suceava a intrat în carantină totală în cursul acestei săptămâni, cu un total de peste 700 de cazuri confirmate până la începutul lunii aprilie.
Potrivit hărții publicate în cadrul studiului CNSCBT, în care sunt reliefate datele privind incidența cazurilor la 100.000 de locuitori (foto), județul Suceava figurează în zona roșie, cu peste 60 de cazuri la 100.000 de locuitori.
Se mai arată în analiza oficială că raportul Masculin/Feminin pentru primele 1.950 de cazuri este de 0,76, 57% din cazurile confirmate fiind femei, cum am menționat anterior, iar 43% bărbați.
De asemenea, potrivit specialiștilor, 75% din cazuri au fost confirmate la persoane cu vârste între 40 și 79 de ani, iar vârsta medie a cazurilor decedate până la data de 29 martie a fost de 66 de ani, „toate cazurile având boli cronice asociate“.
Trebuie subliniat faptul că 47,5% din totalul cazurilor confirmate au fost înregistrate ca urmare a contactului apropiat cu persoane infectate sosite în România, sau contacții acestora. „Numărul cazurilor de contact este în creștere în fiecare săptămână“, potrivit CNSCBT.
Specialiștii au ajuns la concluzia că „cea mai frecventă țară de import a cazurilor rămâne Italia, urmată de Spania, Marea Britanie, Franța și Germania“.
Din păcate, 16,2% din totalul cazurilor confirmate au fost înregistrate în rândul personalului sanitar, infectarea în rândul acestei categorii fiind constantă în ultimele două săptămâni“.
Creșteri semnificative în rândul personalului medical
În continuare, redăm observațiile specialiștilor cuprinse în studiul primelor 1.950 de cazuri din România:„Scădere abruptă a ponderii cazurilor de import în ultima săptămână, dar și scăderea ponderii cazurilor confirmate în grupele de vârstă 20-39 de ani și creșterea ponderii în grupele de vârstă 60-79 de ani“.
Se mai arată la Observații că „deși încă din săptămâna 9-15 martie s-au înregistrat o serie de cazuri confirmate în rândul personalului medical (în București, Suceava și Hunedoara), modul de organizare a activității și protecția personalului medical în unitățile sanitare nu s-a schimbat semnificativ, înregistrându-se o creștere a cazurilor confirmate în rândul personalului medical, această creștere ducând la rândul ei la cazuri de infecție în comunitate“.
Mai mult, „în ultima săptămână, focarele apărute în unitățile sanitare au generat un volum mai mare de contacți apropiați ce necesită a fi identificați și monitorizați, acest lucru reflectându-se în ponderea foarte mare a cazurilor aflate încă în anchetă (39%)“.
În Secțiunea Documente, puteți accesa și descărca documentul integral elaborat de CNSCBT – INSP, inclusiv cu graficele aferente fiecărui aspect prezentat.
Citește și:
Coronavirus. Joia neagră a României. Cele mai multe decese. De unde sunt victimele. Ce alte boli aveau
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii