Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:42 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raed Arafat. Hotărârea privind noile măsuri de gestionare a pandemiei, aprobată astăzi, nu prezintă modificări faţă de propunerile CNSU (VIDEO)

ro

08 Dec, 2021 15:12 2034 Marime text


Şeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a precizat că hotărârea de guvern aprobată în şedinţa de miercuri, 8 decembrie 2021, cu privire la prelungirea stării de alertă şi noile măsuri de gestionare a pandemiei pe teritoriul României, în perioada sărbătorilor de iarnă, a preluat fără nicio modificare propunerile adoptate, marţi, prin Hotărârea CNSU nr.112/2021.



El a fost întrebat dacă este posibil ca ora de închidere a magazinelor să fie din nou modificată, altfel faţă de cum a fost în prezent stabilită, respectiv ora 22.00.

 

„Ce a fost ieri stabilit prin hotărâre CNSU - şi a avut loc o dezbatere amplă, inclusiv la nivelul membrilor Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, înainte să fie supus votului - toată lumea a văzut, toată lumea a discutat. Deci, nu cred că se mai vine cu ceva, astăzi, hotărârea de guvern nu prezintă nicio modificare faţă de ce a fost stabilit ieri în hotărârea CNSU. Dacă era ceva de modificat...", a declarat Raed Arafat.




El a reamintit, faptul că, prin hotărârea de guvern aprobată miercuri de Executiv, care a validat propunerile adoptate prin HCNSU nr. 112/2021, s-a stabilit ca programul magazinelor să se desfăşoare până la ora 22.00, precum şi ridicarea restricţiilor de circulaţie în cursul nopţii.




S-a eliminat obligativitatea purtării măştii în toate spaţiile deschise, rămânând limitată la spaţiile deschise, în cazul în care sunt zone aglomerate.



Accesul în mall-uri, magazine mari, inclusiv cele care nu sunt esenţiale, se va permite nu numai persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, dar şi celor care sunt testate cu un test RT-PCR de 72 de ore sau un test antigen de 48 de ore.



La intrarea în magazinele mai mici de 200 de metri pătraţi nu va fi necesară prezentarea unor documente care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea, dar va fi obligatoriu de respectat regula privind numărul maxim de persoane care pot să intre în magazin concomitent, raportat la o suprafaţă de 4 metri pătraţi de siguranţă.




Toate activităţile care erau limitate cu participare de până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului vor fi permise până la 50%, dar respectând regula de intrare pe baza certificatului verde, fiind vorba despre activităţile din cinematografe, teatre, unităţi de cazare, activităţi sportive şi alte activităţi economice neesenţiale.




Sursă foto și video: Facebook.com/ Raed Arafat, Guvernul României

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii