Raport „Covid“ pentru Constanța. Peste 500 de persoane internate. Câți oameni se află în carantină la domiciliu
Raport „Covid“ pentru Constanța. Peste 500 de persoane internate. Câți oameni se află în carantină la
31 Oct, 2021 19:00
ZIUA de Constanta
1256
Marime text
- Situație actualizată la nivelul județului Constanța, privind noul coronavirus
Potrivit autorităților, la nivelul județului sunt 1.475 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 6.674 de persoane sunt izolate la domiciliu.
În acest moment, sunt 569 de persoane internate, la nivelul județului Constanța.
Iată datele oficiale remise de Instituția Prefectului – Județul Constanța:
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 63.352 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 1.833 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.
În acest moment, sunt 569 de persoane internate, la nivelul județului Constanța. Paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Municipal Medgidia (150 - 124 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța (100 - 87 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 - 109 ocupate), Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța (122 - 118 ocupate), Secția Exterioară Agigea (55 - 57 ocupate), Secția Exterioară Psihiatrie Palazu Mare (4 - 1 ocupat), Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa (6 - 6 ocupate) și Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) Constanța (100 – 67 ocupate).
De asemenea, la nivelul județului sunt 1.475 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 6.674 de persoane sunt izolate la domiciliu.
Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul pandemiei, până în prezent, 808 cadre didactice, 2.731 de elevi, 375 de studenți și 204 angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).
În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 2.258 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (487), asistenți medicali (1.040) și personal auxiliar (731).
În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 922 de teste antigen rapide și 444 de teste RT-PCR.
Până în data de 31 octombrie 2021, în județul Constanța au fost administrate 536.459 de doze de vaccin împotriva COVID-19. La ultima raportare, realizată la interval de 24 de ore, au fost efectuate 3.718 noi vaccinări.
Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.
În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța, 163 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 23.250 de lei.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 139 de societăți comerciale și PFA.
În cursul zilei de ieri, 30 octombrie a.c., peste 200 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 3.214 persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.
NOTĂ: Facem precizarea că datele sunt actualizate în mod constant, iar informațiile cu privire la situația COVID-19 la nivelul județului Constanța sunt în continuă dinamică.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii