Amenzi de peste 28.000 de lei, în urma raziilor din Constanța
Amenzi de peste 28.000 de lei, în urma raziilor din Constanța
12 Oct, 2020 14:48
ZIUA de Constanta
2168
Marime text



Au început raziile privind respectarea măsurilor anti-Covid, în Constanța!
Sute de persoane au fost legitimate și peste 100 de mașini au fost verificate.
S-au dat amenzi totale de peste 28.000 de lei.
Iată ce au transmis reprezentanții IPJ Constanța cu privire la aceste verificări:
Astăzi, 12 octombrie, în intervalul orar 06.00 - 10.00, zeci de polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și Grupării de Jandarmi Mobile ,,Tomis” Constanța, au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19.
În urma activităților, polițiștii au legitimat 228 de persoane și au verificat peste 104 autoturisme, fiind aplicate 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste de 28.000 de lei, dintre care 30 la Legea 55/2020, 54 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 16 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
De asemenea, polițiștii rutieri au reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare, fiind constatată o infracțiune săvârșită de o persoană care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii recomandă cetățenilor să păstreze distanțarea fizică și să poarte masca de protecție în mijloacele de transport în comun, magazine și în celelalte spații aglomerate.
Sursa foto (cu rol ilustrativ): Arhiva ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Om 12 Oct, 2020 17:41 Să fie recapitulate alegerile locale din Constanța și tot județul Constanța, rezultatele vor fi cu totul altele, au fost fraude maaaaari ca și la București și în toată țara !