Se prelungește starea de alertă în România. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial
Se prelungește starea de alertă în România. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial
08 Dec, 2021 22:00
ZIUA de Constanta
1272
Marime text
- Se prelungește starea de alertă începând cu data de 9 decembrie 2021.
Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.
În aplicarea Hotărârii de Guvern privind privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID - 19, Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență comunică următoarele proceduri de lucru:
La nivel național, cele 132 laboratoare autorizate vor putea emite, începând de mâine, 9 decembrie a.c., rezultate la testarea COVID-19 cu validare rapidă.
În cea de-a doua etapă, rețeaua centrelor care vor putea emite rezultate cu validare rapida va fi extinsă la nivelul farmaciilor și medicilor de familie.
În acest moment ei pot efectua teste COVID19 cu validare în 24 de ore.
Operaționalizarea întregii rețele de puncte de testare cu validare rapidă va fi realizată până la sfârșitul lunii.
Prin aceeaşi Hotărâre de Guvern au fost stabilite şi o serie de măsuri pentru perioadele 24 decembrie - 25 decembrie 2021 şi 31 decembrie 2021 - 1 ianuarie 2022.
Astfel, în perioadele menţionate, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, precum şi la terase va fi permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului fără restricţii privind intervalul orar şi doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test rapid antigen nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
De asemenea, se va permite organizarea şi desfăşurarea în aer liber a evenimentelor dedicate trecerii în noul an în perioada 31 decembrie 2021 - 1 ianuarie 2022, fără restricţii privind numărul de persoane şi intervalul orar, cu purtarea măştii de protecţie, precum şi cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii