Sfaturi utile Vacanța, pe timp de pandemie. Cum ne putem bucura de un concediu, cu familia, în siguranță
Sfaturi utile: Vacanța, pe timp de pandemie. Cum ne putem bucura de un concediu, cu familia, în siguranță
27 Jul, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
1905
Marime text
- Cum ne putem planifica o vacanță pe timp de pandemie
- Trebuie să respectăm mai multe reguli pentru a fi în siguranță
- Nu trebuie să renunțăm complet la relaxare, alături de membrii familiei
Coronavirusul nu a dispărut, ba chiar numărul de infectări noi este în creștere în toată lumea, după ce tot mai multe state au luat măsuri de relaxare.
2020 nu va fi anul vacanțelor la prea mare distanță de casă, dar aceasta nu înseamnă că familiile cu copii nu se pot bucura de vară, cu condiția ca măsurile de siguranță, de distanțare socială și de igienă să fie respectate cu strictețe.
UNICEF a prezentat câteva lucruri de care să țineți seama atunci când vă planificați vacanța, dar și în timpul acesteia.
Înainte de a vă face orice planuri, verificați întotdeauna care este situația în locul de destinație: câte cazuri sunt în ultimele zile și ultimele săptămâni, care sunt eventualele restricții impuse de autorități, ce condiții trebuie îndeplinite. În cazul în care luați în calcul o vacanță în străinătate, verificați dacă intrarea în țara de destinație sau în țările de tranzit se face fără carantină sau dacă trebuie să faceți un test înainte. Site-ul Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor este o sursă actualizată zilnic și ușor de accesat.
De asemenea, Comisia Europeană a lansat în iunie portalul Re-open EU, cu informații esențiale despre reluarea, în siguranță, a liberei circulații și a turismului în Europa.
Informați-vă din timp cu privire la datele de contact ale ambasadelor și consulatelor României în țările de tranzit sau de destinație. Puteți găsi informații actualizate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, împreună cu atenționări de călătorie în spațiul european, dar și în afara Europei.
Înainte de a face o rezervare, verificați dacă hotelul sau pensiunea în care doriți să vă cazați a luat măsurile de prevenție care vă fac să vă simțiți în siguranță. Nu are rost să mergeți într-un loc în care veți fi mereu stresați și nu veți putea să vă relaxați.
Evitați locurile aglomerate și reduceți la minimum contactul cu spațiile comune. O soluție pentru a evita spațiile de cazare închise sunt campingurile. Apropierea de alți turiști e mai puțin riscantă dacă se face în aer liber, dar există și aici o problemă, și anume grupurile sanitare comune din campinguri.
Chiar dacă locul în care vă cazați este curat și regulile de igienă par a fi respectate, folosiți dezinfectanți pentru suprafețe pentru a curăța obiectele și zonele cele mai utilizate, atunci când intrați pentru prima oară în camera de hotel. Același lucru este valabil și în cazul în care închiriați o mașină.
Supravegheați-i cu atenție pe copii. Atunci când se joacă, cei mici ating multe suprafețe care pot fi contaminate, mai ales în aeroporturi, mijloace de transport în comun urbane și locuri de joacă. Atunci când vă aflați în aceste locuri, țineți întotdeauna la îndemână gel dezinfectant și spălați-vă pe mâini, atât dumneavoastră cât și copiii, ori de câte ori este nevoie.
Dacă vă aflați într-o situație de risc sau un alt membru al familiei este într-o asemenea situație, reevaluați plecarea. Cu toate că nimeni nu este în afara riscului de infectare, anumite categorii de persoane pot fi mai expuse și pot face o formă mai gravă a bolii. De asemenea, nu plecați la drum dacă nu vă simțiți bine sau ați intrat în contact cu o persoană infectată.
Luați în calcul ipoteza ca unul sau mai mulți membrii ai familiei sau ai grupului cu care plecați să se îmbolnăvească pe durata vacanței, caz în care situația se va schimba radical, iar aceasta nu înseamnă doar o posibilă internare pe o perioadă lungă într-o unitate medicală, ci și probleme pentru cei care nu sunt infectați, dar care s-ar putea să fie nevoiți să rămână în izolare. Cu cât respectați mai strict regulile de distanțare și de igienă, cu atât reduceți probabilitatea ca un astfel de scenariu să se întâmple, dar asta nu înseamnă că riscurile sunt complet eliminate, ci doar că pot fi semnificativ reduse.
E mai util ca niciodată ca, înainte de plecarea în străinătate, să încheiați o asigurare privată de călătorie. Acest lucru vă poate ajuta ca, în cazul unor probleme de sănătate pentru care e nevoie de asistență medicală, să evitați unitățile sanitare aglomerate.
Pentru că situația se poate schimba drastic de la o zi la alta, luați cu dumneavoastră provizii suficiente: dezinfectanți, măști, medicamente de bază. Astfel, veți reduce și contactul social necesar atunci când mergeți la cumpărături.
De asemenea, fiți pregătit / pregătită pentru orice schimbare de situație, aceasta însemnând că s-a putea să fiți nevoiți să stați în carantină obligatorie la întoarcerea acasă. Și chiar dacă o perioadă de carantină nu va fi obligatorie, luați în calcul o perioadă de autoizolare la întoarcerea din vacanță, pentru a-i proteja pe cei dragi care au rămas acasă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii