Situația actualizată, la nivelul județului Constanța 43 de persoane infectate cu coronavirus, internate
Situația actualizată, la nivelul județului Constanța: 43 de persoane infectate cu coronavirus, internate
18 May, 2020 18:53
ZIUA de Constanta
1326
Marime text
- Prefectura Constanța a transmis situația actualizată la nivelul județului Constanța.
- În acest moment, mai sunt internate 43 de persoane infectate cu coronavirus, dintre care 26 din județul Constanța și 17 din județele Tulcea și Ialomița.
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 260 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 15 persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 244 de pacienți au fost declarați vindecați (din județele Constanța, Tulcea și Ialomița). În acest moment, mai sunt 43 de persoane internate, dintre care 26 din județul Constanța și 17 din județele Tulcea și Ialomița, transmite Prefectura Constanța printr-un comunicat remis.
În centrele de carantinare din județul Constanța se află, în acest moment, 347 de persoane, care ocupă 15% din totalul de 2.311 locuri disponibile. De asemenea, la nivelul județului sunt 1.102 persoane în izolare la domiciliu.
Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.
În cursul zilei de ieri, 16 mai a.c., peste 900 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța, Garda de Coastă, M.Ap.N.) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. Obiectivul principal al misiunilor întreprinse este acela de a spori siguranța cetățenilor în noul context.
Odată cu trecerea în starea de alertă pe teritoriul României, forțele de ordine acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.
„Facem precizarea că datele sunt actualizate în mod constant, iar informațiile cu privire la situația COVID-19 la nivelul județului Constanța sunt în continuă dinamică”, transmit reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii