Spitalul Județean Constanța, reguli pentru pacienți și aparținători, în contextul pandemiei cu coronavirus
Spitalul Județean Constanța, reguli pentru pacienți și aparținători, în contextul pandemiei cu coronavirus
19 Mar, 2020 07:41
ZIUA de Constanta
4993
Marime text



În această perioadă sunt suspendate vizitele în toate secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța. Astfel, spitalul vine în sprijinul pacienților și al aparținătorilor cu următoarele măsuri:
- persoanele care se internează pot fi însoțite de un singur aparținător până la Biroul de Internări, de unde personalul SCJU va prelua pacientul;
- în această perioadă, Biroul de Internări are program de luni până vineri, în intervalul 07.00-10.00;
- pacienții se vor schimba la garderobă și apoi vor fi conduși în secție;
- la internare, pacienții vor completa un chestionar pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire cu COVID 19;
- la internare se cere pacienților numărul de telefon al unui aparținător. Acesta va fi persoana de contact. Numărul va fi notat în foia de observație pentru a se putea comunica, în caz de necesitate, cu aparținătorii sau reprezentantul legal;
- aparținătorii, numai cei nominalizați de pacient, pot solicita informații telefonic, apelând centrala SCJU la numărul – 0241.66.22.22 și solicitând apoi secția;
- pentru secția Terapie Intensivă, intervalele orare în care sunt preluate apelurile telefonice sunt 13.30-14.30 și 20.00-21.00;
- pentru celelalte secții, intervalele orare în care sunt preluate apelurile telefonice sunt 11.00 – 12.00, 16.00-17.00 și 20.00-21.00;
- în cazul pacienților care au nevoie de obiecte personale (exclus alimente), acestea le pot fi trimise de către aparținători prin personalul SCJU, în intervalele orare 11.00-12.00 sau 16.00-17.00. Punctul de întalnire este la intrarea în Spital dinspre Bd. Tomis (ușa rotativă);
- ca și până acum, aparținătorii pot afla informații despre pacienți de la Biroul de Informații, unde trebuie să respecte regulile - de prevenție și să păstreze distanța de minim un metru față de persoanele din jur;
- toate persoanele internate în cadrul Spitalului Județean Constanța sunt rugate să respecte drepturile și obligațiile pacientului (amintim obligația de a purta echipament de spital și de a nu părăsi unitatea în acest echipament);
„Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța roagă pacienții și aparținătorii să manifeste înțelegere și să respecte deciziile luate în scopul protejării populației de îmbolnăvirea cu coronavirus”, transmite SCJU Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii