Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov, selectat ca spital suport Covid
Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov, selectat ca spital suport Covid
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov a fost selectat ca spital suport COVID.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov a fost selectat ca spital suport COVID, pentru a primi pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, acest lucru fiind posibil datorită investiţiilor realizate în această unitate sanitară, a anunţat sâmbătă preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, potrivit Agerpres.
"Acesta este motivul pentru care spitalul nostru a fost selectat. Avem una dintre cele mai dotate secţii ATI, inclusiv ventilatoare cumpărate fără să bănuim că Spitalul Judeţean Ilfov se va transforma în spital suport COVID. Noi am făcut investiţii şi am lăsat oamenii să aprecieze. Pacienţii noştri, şi nu numai, ştiu cum arată acest spital şi cum îl comentau înainte de 2014-2015. În rest.....să fim sănătoşi! Purtaţi mască!", a afirmat Marian Petrache într-o postare pe contul său de Facebook.
Anterior, preşedintele CJ Ilfov a afirmat că alegerea Spitalului Judeţean Ilfov ca spital suport COVID este dovada calităţii oamenilor care muncesc aici, a profesionalismului lor, dar şi a faptului că investiţiile pe care le-a făcut Consiliul Judeţean au dat rezultate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp