Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:09 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spitalul militar mobil de pe stadionul Portul, în etapa avizelor de funcționare

ro

10 Apr, 2020 16:04 2395 Marime text

Militarii din cadrul Ministerului Apărării Naționale lucrează intens pentru ca spitalul militar mobil de pe stadionul „Portul” din Constanța să devină funcțional. Prefectul județului Constanța, George Niculescu spune că în timp record au fost ridicate zeci de corturi, a fost montată mare parte din aparatură, iar acum este o chestiune de zile până când totul va fi pus la punct. Laboratorul urmează să fie complet dotat, inclusiv cu un al doilea aparat Real Time PCR.

Tot complexul a fost racordat la utilități, iar acum este nevoie ca autoritățile să se mobilizeze și să acorde toate avizele pentru funcționare.
"Am fost pe teren, unde m-am întâlnit cu Comandantul Flotei, Cam.fl. Mihai Panait, care mi-a explicat cum este structurat spitalul modular. Am toată convigerea că rigoarea militară se va resimți deplin în perioada următoare, iar suportul pe care acest ansamblu medical îl va acorda județului va fi unul extrem de important", precizează reprezentantul Guvernului în teritoriu.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii