UPDATE Summit European Liderii au bătut palma! Care este valoarea totală a ajutorului nerambursabil pentru statele UE
UPDATE Summit European: Liderii au bătut palma! Care este valoarea totală a ajutorului nerambursabil pentru statele
21 Jul, 2020 07:23
ZIUA de Constanta
1876
Marime text
“Deal!” a scris pe Twitter în această dimineață la ora 5.30 (CET) Charles Michel, președintele Consiliului European, în vreme ce Emmanuel Macron a postat pe aceeași rețea: “Zi istorică pentru Europa!”, scrie Biziday.
Numit inițial de către analiști o misiune imposibilă, Summitul a avut pe masă două probleme spinoase – fondurile de relansare asumate pentru prima dată în istorie ca datorie comună a țărilor membre UE, dar cărora li s-au opus “Grupul celor patru austeri” (Austria, Olanda, Danemarca și Suedia), dar și condiționarea acordării banilor europeni de statul de drept (în fapt de controlul acestora prin combaterea eficientă a corupției și independența justiției) căreia i s-au opus Ungaria și Polonia, care au și amenințat cu blocarea oricărei înțelegeri.
Potrivit corespondentului Euronews la Summit, deși suma totală de 750 de miliarde de euro pentru Fondul de Recuperare și Reziliență (RRF), suma alocată sub formă de împrumuturi nerambrusabile, prevăzută inițial la 450 de miliarde de euro, a fost diminuată la doar 312,5 miliarde de euro.
Proiectat inițial pentru vineri și sâmbătă, summitul a fost prelungit cu încă trei zile, în care s-a negociat literalmente zi și noapte. Declarații și detalii privind înțelegerea finală sunt așteptate în cursul zilei de azi.
UPDATE 1
România ar urma să primească 79,9 miliarde de euro, conform Președinteului Klaus Iohannis.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii