Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:20 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcea Controale anti-COVID pe terase, în parcuri și mijloace de transport în comun

ro

11 Mar, 2021 12:59 906 Marime text
  • Acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, desfăşurate de poliţiştii tulceni.
 
În ultimele 24 de ore, peste 150 de polițiști, polițiști locali și reprezentanți ai autorității locale au acționat, sub coordonarea Instituției Prefectului- Județul Tulcea, pentru verificarea modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
 
Astfel, au fost verificate peste 90 obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări), fiind legitimate aproximativ 400 persoane și verificate peste 58 de mijloace de transport în comun.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 17.000 de lei.
 
Pe parcursul activităților de control, polițiștii aduc la cunoștința cetățenilor necesitatea, dar și obligativitatea purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul și gura.
 
Vă reamintim faptul că polițiștii acționează preventiv, însă față de abaterile de la normele în vigoare vor fi luate măsurile legale care se impun.
 
Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.
 
Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii