Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:57 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zeci de persoane, prezente la centrul de vaccinare de la Stadionul Portul. Ce spun oamenii după imunizare

ro

19 Jan, 2021 00:00 2183 Marime text
  • Vârstnicii, bolnavii cronici și muncitorii cu meserii esențiale au început să primează doza de vaccin anti-COVID-19
  • Primii vaccinați programați s-au prezentat încă din această dimineață la Stadionul Portul din municipiul Constanța
  • Printre ei și un pensionar glumeț, care consideră că profesorii ar trebui să fie mai deschiși cu privire la vaccinare
  • El a spus că nu a simțit nimic, dar ar fi preferat să știe un lucru înainte de vaccinare
 
Luni, 18 ianuarie, au fost vaccinați primii oameni programați prin platforma națională, fiind ori vârstnici de peste 65 de ani, fie bolnavi cronici. Desigur, și muncitorii din domeniile esențiale se încadrează în etapa curentă de vaccinare.
 
La Stadionul Portul, se află Sistemul Modular Medical de Izolare și Tratament Constanța, aflat în directa subordine a Spitalului Militar Constanța este centrul de vaccinare activ și funcțional din municipiu, unde populația care se încadrează în etapa curentă de vaccinare se poate imuniza. De altfel, ieri au fost administrate primele dozele la persoanele programate, care urmează să revină după 21 de zile pentru doza rapel.
 
Printre ei s-a numărat și un pensionar din Constanța, cu un simț al umorului fantastic, care îndeamnă oamenii să se vaccineze pentru binele tuturor.


„Sunt cipurile, care au început să circule în jur, au început să transmită. Glumesc, bineînțeles. Nu înțeleg reticența, mai ales la profesori, pun în pericol pe toată lumea. Ar trebui să se ia măsuri și să fie obligați să se vaccineze. chiar dacă sunt efecte adverse, ce ai de ales - între a ajunge la ATI și să nu ai nicio șanse sau niște simple efecte adverse. Efecte adverse există peste tot – poluarea produce, de exemplu”, a spus pensionarul. Acesta a mai adăugat că „nu am simțit nimic. M-a deranjat că o săptămâna nu am băut alcool și nu trebuia. La televizor a spus că poți. Cu programarea nu a fost complicat, băiatul s-a ocupat. Am rămas surprins că m-au programat așa de repede. Eu mă așteptam prin mai, ca să planificăm o excursie”, a spus domnul pensionar, fost electronist Sava.
 
Directorul DSP, Cristina Schipor a declarat în fața SMMIT că centrul de vaccinare de la Pavilionul Expozițional ar trebui să fie funcțional în cel mai scurt timp – chiar în această săptămână, dacă lucrurile merg cum trebuie. „Conform catagrafierii noastre pentru județul Constanța, pentru etapa a II-a de vaccinare împotriva COVID se încadrează 40.000 de persoane. În fiecare zi, se pot vaccina câte 1.000 de persoane. Avem 480 de programați astăzi.
 
Mi-aș dori să funcționeze toate centrele de vaccinare. Marea majoritate sunt pregătite. Așteptăm doar să ni se spună start! Am mai obținut, între timp,  niște fluxuri de la București. Mai avem Mangalia încă două Medgidia încă două, la Cernavodă s-a mai suplimentat cu încă două. Încercăm să acoperim tot județul. Facem toate demersurile ca și Pavilionul să fie gata. Avem promisiuni de la Primărie că săptămâna asta pe sfârșit o să se ajungă să se poată da drumul. “, a mai precizat Cristina Schipor, directorul DSP.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii